PMP a fuzionat cu UNPR: La nivel de BN, Ionuţ Simionca şi Constantin Alexandru, devin co-preşedinţi

PMP  a fuzionat cu UNPR: La nivel de BN, Ionuţ Simionca şi Constantin Alexandru,  devin co-preşedinţi

Traian Basescu a anuntat că partidul său și cel condus de către Valeriu Steriu, UNPR, au început în urmă cu două săptămâni discuțiile pentru fuziune, urmând ca cele două formațiuni politice să aibă Congresele de fuziune.

“Am finalizat, după două săptămâni, negocierile pentru fuziunea Partidului Mișcarea Populară cu UNPR. Sunt destui parlamentari din UNPR care au plecat la PSD. Nu ne deranjează. Opțiunea este o fuziune cu un partid în care cea mai mare parte a parlamentarilor nu au ca opțiune PSD”, a spus Traian Basescu, precizand că săptămâna viitoare vor avea loc congresele celor doua partide.

El a mai spus ca partidul creat prin fuziune se va numi Partidul Mișcarea Populară și vor fi menținute toate însemnele PMP – sigla și imnul, iar noua formațiune va avea patru prim-vicepreședinți.

 

Categoria: Politica