PLR – partidul care există doar în imaginaţia unora

PLR – partidul care există doar în imaginaţia unora

Este remarcabilă energia cu care reprezentanţii bistriţeni ai unui partiduleţ pretins liberal dau lecţii despre valori liberale şi morală în spaţiul public.

Dacă şi-ar fi canalizat această energie pentru a-şi învăţa conducătorii care sunt paşii legali pentru a înfiinţa o formaţiune  politică, în mod cert presa nu i-ar fi botezat “Partidul care Nu Există”.

Dacă în loc de partid cumpărat la ofertă, congrese mimate cu săli umplute cu membrii altora, statute preluate cu copy-paste aceşti oameni şi-ar fi amintit că există şi o cale onestă de a se legitima, probabil că acum, după 8 luni ar fi avut şi un nume de care să nu le fie ruşine.

Aceşti oameni au pretenţii că sunt ,, ultimii apărători al liberalismului din România,, dar, în acelaşi timp folosesc fraudulos un nume pe care instanţele nu le-au permis să-l poarte. Folosesc ştampile cu însemnele PLR, înscriu membri, au racolat primari şi consilieri pe care i-au determinat să semneze adeziuni, care în final nu sunt altceva decât nişte falsuri în acte.

Şi în loc să accepte că au făcut o eroare grosolană au luat-o şi a doua oară pe acelaşi drum al imposturii: au renunţat la apelul intentat de ei înşişi la decizia nefavorabilă a Tribunalului Bucureşti, au improvizat un congres fantomă II în birourile capitonate ale domnului Tăriceanu şi au luat-o de la capăt cu minciunile prin instanţe.

Acum, când toată această construcţie a minciunii este pe punctul să facă implozie şi în toată ţara deviza a devenit „scapă cine poate” s-au trezit câţiva domni să ne spună la Bistriţa poveşti de seară de genul: „noi reprezentăm valorile liberale, minciuna nefiind una dintre aceste valori!”.

 Şi apoi fixează cu mâna tremurândă o ştampilă pe care scrie PLR, partidul căruia instanţele din România nu i-au dat voie să se înfiinţeze.

Categoria: DECLARATII POLITICE