Plăţi de peste 55,7 milioane euro, pentru proiecte publice şi private din Bistriţa-Năsăud, cu finanţare prin PNDR

Plăţi de peste 55,7 milioane euro, pentru proiecte publice şi private din Bistriţa-Năsăud, cu finanţare prin PNDR

În perioada 2015-2017, valoarea plăţilor efectuate în judeţul Bistriţa-Năsăud pentru proiecte implementate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este de 55,788 milioane euro, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ing. Petrică Popşor. Potrivit acestuia, numai în acest an, OJFIR B-N a efectuat plăţi de 20,34 milioane euro,targetul asumat fiind îndeplinit în pondere de 105%.

În implementarea Oficiului Judeţean, avem 2150 proiecte selectate, dintre care 2068 proiecte sunt deja contractate, diferenţa se regăseşte în proiecte care au deja rapoarte de selecţie. Chiar ieri am avut un Raport de selecţie pe Măsura 6.3, pe care urmează să le aducem în contractare. E un grad de absorbţie foarte bun, de peste 78%. Există un interes ridicat faţă de măsurile destinate tinerilor fermieri şi fermelor mici. Aceasta se datorează poate şi profilului judeţului nostru, care este unul de creştere a animalelor, cu exploataţii destul de fărâmiţate. Aceste măsuri se pliază foarte bine pe profilul judeţului nostru, dar avem şi măsuri pentru înfiinţarea activităţile neagricole care se referă în special la pensiuni şi agropensiuni. De asemenea, sunt şi măsuri pentru exploataţii agricole, procesare produse agricole, pentru cooperare pe orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare şi comercializare, precum şi măsuri de implementare a strategiilor GAL-urilor”, a declarat Petrică Popşor.

Directorul OJFIR B-N a menţionat că la sumele deja plătite se vor adăuga şi cele pentru proiectele care se vor deschide în sesiunile din anii următori ai exerciţiului financiar. „Sperăm să aducem la bun sfârşit toate aceste proiecte, la care să adăugăm şi proiectele care vor urma în sesiunile viitoare”, a punctat ing. Popşor.

Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Satu Mare a efectuat plăţi de 28,890 milioane euro pentru 216 contractate în Bistriţa-Năsăud, reprezentând un grad de absorbţie de 29%. La nivelul judeţului sunt 257 de proiecte selectate cu o valoare totală de 144.310 milioane euro, cele mai importante fiind ale autorităţilor publice locale, însă şi de beneficiari privaţi. „Interesul mare şi sumele foarte importante provin de la beneficiarii publici. Observaţi peste 144 milioane de euro este valoarea proiectelor selectate. E un interes ridicat pentru aceste măsuri de infrastructură pentru beneficiarii publici, pentru drumurile agricole şi forestiere, unde sunt 42 de proiecte, pentru modernizarea activităţilor neagricole, e vorba în special de pensiuni. De asemenea, pe infrastructura rutieră, Măsura 7.2 sunt 25 de proiecte selectate şi 23 de contracte deja semnate. Pentru reţele apă – canal sunt 12 proiecte selectate, pentru grădiniţe sunt 13 proiecte, cămine culturale – 15 şi 3 monumente istorice”,a mai explicat Petrică Popşor.

În ceea ce priveşte monumentele istorice care vor fi restaurate cu fonduri europene prin PNDR, este vorba despre bisericile din Dipşa, Cepari şi Sângeorzu Nou.

Categoria: AGRICULTURA