Pintea Viteazul a ajuns și pe valea Sălăuței. Află unde s-a ascuns el de furia habsburgilor?

Pintea Viteazul a ajuns și pe valea Sălăuței. Află unde s-a ascuns el de furia habsburgilor?

Pintea Viteazul, pe numele real Grigore Pintea, a fost un haiduc vestit în zona de Nord a ţării, graţie luptei aprige pe care a dus-o împotriva nobilimii lacome, în secolul XVII. Născut în 25 februarie 1670, în satul Măgoaja din Ţara Lăpuşului, localitate situată azi la graniţa de sud dintre judeţele Cluj şi Maramureş, Pintea Viteazul a provenit dintr-o familie de mici nobili, fiind un bun cunoscător al tacticilor militare, al artei negocierii, dar şi al mai multor limbi, spun istoricii şi culegătorii români de folclor. Se spune că Pintea a dezertat din armata imperială undeva la vârsta de 25-30 de ani, în anul 1694 activând ca haiduc mai ales în zona Munţilor Gutâi din Maramureş, aproape de localitatea Baia Sprie. El ar fi avut sub conducere trei cete, compuse din zeci de tineri proveniţi din rândul nobilimii române. Printre atacurile cu răsunet se numără cel din 1698, asupra castelului din Rona, unde au fost omorâţi 250 de oameni, iar bunurile luate de acolo „echivalau cu povara a 150 de cai”, se arată în articolul „Pe urmele legendarului haiduc maramureşean Pintea Viteazul”, publicat pe baza documentelor păstrate în Ahivele Naţionale Maramureş, pe blogul deveghepatriei.wordpress.com.

Coșbuc, o comună plină de istorie

pavelea

Mândru de comuna sa mică, dar plină de istorie, primarului Coșbucului, Ioan Pavelea, se arată încrezător în ceea ce privește viitorul localității pe care o administrează: ”Sunt multe obiective ce pot intra în orice fel de circuit turistic sau agroturistic de nivel național sau european. Avem podul acoperit peste Sălăuța, moara poetului Coșbuc, plopii lui Coșbuc, iar acum mă gândesc să aduc în fața oamenilor și a viitorilor turiști o grotă despre care spun bătrânii satului că s-ar fi ascuns Pintea Haiducul”, ne spune Pavelea.

grota-cosbuc

Pintea s-ar fi ascuns în grotă de care vorbește primarul Ioan Pavelea, după ce a fugit din cetatea Satu Mare, acolo unde a fost capturat de colonelul Lowenburg, este un eveniment care s-a produs după proscrierea lui Pintea făcută din dispoziția împăratului Leopold , în aprilie 1701. O mică avere de 500 de taleri se oferea celui care va oferi autorităților informațiile necesare capturării haiducului, viu sau mort. Se consideră că unii dintre ortacii și căpeteniile oștii de haiduci a lui Pintea, nemulțumiți de modul în care erau tratati și era  împărțită prada, l-ar fi trădat mai tărziu.

Pavelea ne-a explicat că respectiva grotă se situează la intrarea în Coșbuc dinspre Salva, iar el este unul care a vizitat-o și a reușit să intre înăuntru: ” Acolo ar trebui făcute mici intervenții, mai ales că intrare în mica peșteră este foarte bine ascunsă și este greu de pătruns. La primăvară, mă voi ocupa personal să începem acolo să facem un punct turistic”, mai spune primarul Ioan Pavelea.

Cine a fost Pintea Viteazul?

pintea

Intrat în memoria colectivă a românilor, haiducul Grigore Pintea este unul dintre cele mai cunoscute şi carismatice personaje istorice din această zonă. Personalitatea sa a devenit, încă din timpul vieţii, subiect al numeroaselor doine şi balade, de multe ori haiducul fiind prezentat ca un personaj fantastic, cu puteri supranaturale. Însă dincolo de realitatea folcloristică, există o altă, istorică, bazată pe documente ce se păstrează atât la Arhivele Naţionale Maramureş, cât şi la direcţiile altor judeţe, pe teritoriul cărora Pintea Viteazul a activat: Cluj, Satu Mare, Bistriţa. Haiducul Grigore Pintea (sau Simion Pintea) se presupune că s-ar fi născut în jurul datei de 25 februarie 1660, în satul Măgoaja (în comuna de azi Chiuieşti), scrie Călin Felezeu în lucrarea sa „Pintea Viteazul între legendă şi adevăr”. Istoricii Susana şi Avram Andea în cartea lor: „Haiducul Pintea şi lumea sa”, susţin mai multe ipoteze legate de originea lui nobiliară. Una ar fi că este descendent dintr-o familie de militari cu blazon nobiliar precum Cupşa Bota din Măgoaja, ori rudă cu familia Marchiş din aceeaşi localitate, iar „Pintea” ar fi fost doar o poreclă dată subliniind vitejia. Totodată istoricii mai sus amintiţi atrag atenţia asupra unui blazon nobiliar datat din 5 mai 1689, atribuit de principele Mihali Apafi unui Grigore Pintea, din păcate nelocalizat, dar care până la proba contrarie, se consideră a fi aceeaşi persoană cu haiducul Pintea. Despre fizicul renumitului haiduc nu se prea cunosc multe, doar despre costumaţia sa care trădează originea nobilă, „domn chipeş”, în sensul de nemeş (nobil fără pământuri), în floarea vârstei, fără barbă, înarmat şi frumos costumat cu un dolman de postav verde, cu pantaloni strâmţi care presupuneau cizme cu carâmb şi pinten, cu o blană de lup cu nasturi din argint auriţi şi căciulă de jder, cămaşa subţire brodată completată de un batic legat la gât. Era dotat cu o puşcă de tip nou şi înzestrat cu un buzdugan aidoma celui păstrat la Chiuzbaia, cu egreta păstrată cu sfinţenie de judele Alexa din Lăpuş. Tradiţia mai adaugă două cămăşi de zale care se găsesc una la Budeşti şi alta în expoziţia Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.

Peste un deceniu de haiducie

 

Tânărul „domn chipeş”, aşa cum scrie în documente, s-a afirmat ca un apărător al celor săraci într-o perioadă când Maramureşul şi Transilvania erau în războaie cu austriecii şi otomanii, ceea ce a dus la scăderera nivelului de trai al populaţiei peste care planau biruri extrem de greu de suportat. Istoricii spun că Pintea a devenit haiduc, dezertând din armata imperială unde figura cu un nume fals, iar din 1694 acţiona în zona localităţii Baia Sprie. Avea sub conducere trei cete, din care prima era de 120 de „feciori” înrolaţi din rândul, în special, al nobililor români. Arhivele Naţionale Maramureş deţin documente despre jaful haiducuilor din Munţii Maramureşului asupra unor negustori greci. Haiducii au fost prijiniţi de sătenii din Hoteni, Mara, Ţara Lăpuşului, unde era şi presupusul frate a lui Pintea , judele Alexa şi tăinuitorul său (alături de alţii). Tot o supoziţie şi existenţa unei surori a lui Pintea pe nume Anghilina. Unul dintre cele mai mari atacuri ale haiducilor a fost cea din 1698 la castelul Rona, unde au fost omorâţi 250 de oameni, iar bunurile echivalau cu povara a 150 de cai. În 1700, Pintea a fost prins şi închis în închisoarea din Satu Mare, unde a fost cercetat. Colonelul Friedrich von Lowenburg, comnadantul armatei imperiale din localitate a cerut informaţii mai multe despre Pintea. Haiducul a fost eliberat, în urma jurământului de credinţă depus de el şi în urma unui acord prin care haiducii nu vor mai prăda prin zona Satu Mare. Nu în ultimul rând contra unei solde către ostaşii lui Pintea. Cavalerii memoriei din maramureşeni mai susţin că, potrivit actelor, Pintea ar fi oferit cadou, căciula sa de jder fiului comnadantului şi o cingătoare de mătase pentru soţia colonelului, alături de bunurile predate de haiduci pentru graţierea şefului lor. După eliberare, Pintea conduce atacurile în zona Maramureşului, iar împăratul Leopold I cere capturarea lui, oferind şi o recompensă de 500 taleri pe capul lui, viu sau mort.

Mai mult trădat decât învins

Apogeul acţiunilor lui Pintea este atins în 1703 când se alătură mişcării principelului Francsisc Rakoczy II împotriva Habsburgilor. Impresionat de gestul său, Rakoczy îl aminteşte în memoriile sale: „o veste prea plăcută m-a cuprins, căci Pintea, lotrul faimos din Meseş, de origine valah, să-şi dovedească credinţa ce-mi păstrează, tăbărâse sub zidurile cetăţii Baia Mare…. Voia sau să ocupe cetatea în numele meu sau să silească locuitorii să treacă de partizani ai mei”. Date mai multe despre atacarea cetăţii Baia Mare aflăm din procesul verbal încheiat la 14 august 1703 (document ce se păstrează în fondul Arhivelor Naţionale Maramureş) în care se apreciază că haiducul a fost ucis lângă Turnul Măcelarilor, monument istoric ce se află în ziua de azi lângă Piaţa de Alimente „Izvoarele” din Baia Mare. „Domnul Pintea din Măgoaja” a iniţiat un atac asupra cetăţii în prima jumătate a lunii august 1703, împreună cu două companii de soldaţi curuţi. La poarta de sud a oraşului, haiducul a cerut conducerii să se predea şi să se supună principelui. Conducerea oraşului a căzut de acord cu propunerile lui Pintea, iar armatei i s-au trimis pâine, carne şi vin. Însă, fără niciun motiv, soldaţii lui Pintea au aruncat alimentele şi au iniţiat un nou atac, poarta exterioară fiind spartă. În timpul luptelor haiducul a fost împuşcat şi pentru că „ el a vărsat mult sânge nevinovat pe drumurile ţării şi sângele lui a fost vărsat, la marginea drumului, în faţa porţii, iar trupul lui a fost înmormântat, fără cinste, lângă zidul cetăţii în interior”. Pintea Viteazul moare la presupusa vârstă de 40 de ani, când deţinea o experinţă de viaţă deosebită, dar şi una ostăşească. Istoria nescrisă şi păstrată în conştiinţa românilor, care s-a transmis din generaţie în generaţie, spune că, alimentele fuseseră otrăvite. Oricum, Pintea a fost mai mult trădat decât învins.

„Ceea ce l-a ridicat în ochii semenilor săi a fost agerimea minţii, simţul acut a ceea ce se petreceau în jur şi un adânc sentiment, dacă nu atât al dreptăţii sociale, cel puţin al onoarei cuvântului dat şi al jurământului prestat”, subliniază istoricii Susana şi Avram Andea. Haiducii au continuat şi în deceniile ce au urmat, iar unii şi-au însuşit numele de Pintea, aducând prin acest gest un omagiu fostului conducător. „Pintea rămâne, astfel, prin excelenţă, prototipul luptătorului pentru care atât prezentul cât şi viitorul sunt încă datori”, spune Călin Felezeu.

 

Categoria: EVENIMENT