PINALTI L-A DENUNŢAT PE MATROZ

PINALTI L-A DENUNŢAT PE MATROZ

Problemele apărute în ultima perioadă pentru Traian Băsescu par a nu se mai sfârși. După finalizarea mandatului, tot mai mulți dintre foștii săi colaboratori din PDL care se află în arest preventiv sau în arest la domiciliu, au început să scrie denunțuri în care apare și numele fostului președinte.

Unul dintre cei care îl menționează pe fostul șef al statului este chiar primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, un apropiat al Elenei Udrea și unul dintre liderii vechiului PDL.

Edilul din Piatra Neamț le-a declarat anchetatorilor că genţile cu bani de la Dorin Cocoş au ajuns la sediul de campanie al fostului preşedinte şi la sediul PDL, arată Antena 3. Gheorghe Ştefan susţine însă că Dorin Cocoş se teme să confirme acest lucru, după ce fiul său a fost arestat.

„S-ar putea ca aceste genţi să fi ajuns şi la PDL (Aleea Modrogan), şi la sediul de campanie al lui Băsescu, la intrarea în Centrul Vechi. Am văzut declaraţia lui Flutur, după denunţul lui Gabi Sandu, acesta (adică Flutur) declarând că existau două sedii de campanie, dar cred că lui Dorin Cocoş îi este frică să vorbească, el fiind căzut psihic după arestarea fiului său.

Cred că îi este frică să spună adevărul, deşi eu de nenumărate ori i-am reproşat în arestul Capitalei că nu spune adevărul şi datorită acestui lucru eu sunt în această situaţie, dar şi el”, apare în denunțul lui Gheorghe Ştefan.

Sursa foto: obiectiv.info