Peste 1000 de nuntaşi alături de Bogdan Ivan şi Oana Candrea. Primarul Ovidiu Creţu, la starea civilă, Mitropolitul Andrei, la cununia religioasă.

Peste 1000 de nuntaşi alături de Bogdan Ivan şi Oana Candrea. Primarul Ovidiu Creţu, la starea civilă, Mitropolitul Andrei, la cununia religioasă.

Nuntă mare în familia social-democrată, dar şi a Consiliului Judeţean. Preşedintele TSD Bistrița-Năsăud şi purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bogdan Ivan Gruia, are o zi de basm, alături de mireasa lui Oana Candrea, inspector la OCPI BN.
Starea civilă a avut loc la Palatul Culturii, la Bistrița unde locuiesc mirii, fiind oficiată de primarul Ovidiu Crețu, doi dintre naşi fiind, la rândul lor primari: de Lechința și Prundu Bârgăului, Romeo Florian şi Doru Crișan, alături soțiile lor.
Alaiul s-a îndreptat apoi spre ccununia religioasă ce a avut loc în satul natal al miresei, la biserica din Poiana Negri, fiind oficiată de mitropolitul Andrei al Clujului.
Petrecerea din satul mirelui de la Poiana Stampei, este una de zile mari. Peste 1000 de nuntaşi se bucură de meniuri alese şi muzică pe măsură. După binecuvântarea mesei din partea părintelui protopop Alexandru Vidican, petrecerea a fost deschisă de Nicu Cioancă şi formaţia lui, alte surprize urmând să aibă loc de-a lungul serii. Impresionează şi dansul mirilor, făcut într-o manieră aparte, intrând pe ring şi naşii şi nuntaşii.
Printre cei ce sunt la evenimentul important din viaţa tinerei familii Ivan se numără președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, secretarul de stat în Ministerul Culturii Alexandru Pugna, parlamentari, primari, oameni din politică şi administraţie.
”Astăzi este o zi specială! Prietenul și omul minunat alături de care am muncit la Consiliul Județean Bistrița -Năsăud ani mulți, el fiind purtătorul nostru de cuvânt, se căsătorește. Așa cum am ținut aproape în toate campaniile electorale, în momente de bucurie sau tristețe, și astăzi suntem împreună pentru a ne bucura de acest moment unic. Fericire multă alături de minunata ta mireasă Oana și copii frumoși ca și voi…”, este mesajul lui Alexandru Pugna.
Urăm prietenilor noştri casă de piatră, cu sănătate şi bucurii! Iar dragostea lor să fie încununată cu un boboc, iar noi să mai jucăm un pic şi la botez. Felicitări Bogdan şi Oana şi tot binele din lume !

Categoria: EVENIMENT