PĂREREA LUI MIHAI: Salariile românilor

PĂREREA LUI MIHAI: Salariile românilor

Surprinzător pentru unii, eu sunt de acord cu campania de mărire a salariilor din România. De fapt, ce a însemnat România ultimilor 25 de ani?

  • plata drepturilor salariale, în sectorul privat (în general IMM-uri), sub forma “salariul minim plus ce ne mai înțelegem” sau “contract de muncă pe 4 ore, restul de 6 la negru”;
  • teren propice pentru industria de tip lohn;
  • concurența neloială între firmele mici, locale, de tipul “care fentează statul mai mult”;
  • lipsa brand-urilor autohtone cu valoare adăugată mare și a serviciilor de calitate;
  • plata “la mișto” a medicilor, primarilor, profesorilor etc., pe principiul “las’ că se descurcă ei cu diferența”;

Rezultate:

  • migrația externă a personalului calificat din sectorul privat. Plus a medicilor, cercetătorilor și a altor bugetari specializați, școliți pe banii noștri;
  • valoare adăugată foarte mică, atât in comerț, cât si în servicii;
  • concurența de tipul “care dă prețul mai jos”;
  • îngrozitor de multe plăți “la negru” sau “fără factură”;
  • foarte puțini producători autohtoni pe segmentul premium al calității;
  • corupție generalizată în sistemul public;

Sunt convins că mi se vor opune argumente gen: nu avem de unde, inflația va crește, economia și bugetul țării nu suportă și așa mai departe. Aceste argumente le auzim de 25 de ani. Au constituit paradigma existenței românului de rând. Frigiderul. Grija parizerului de mâine. Academic vorbind, termenul este “coșul minim de consum lunar “. Unde cheltuielile de subzistență (mâncare, întreținere, gaz, curent etc.) depășesc, în cele mai multe cazuri, 50% din veniturile unei familii din România. Cel mai mare procentaj din UE.

M-am săturat de aceasta paradigmă. De second-hand-uri. De lohn. De primari plătiți cu 4-500 de euro, de la care avem pretenția să fie competenți, transparenți și dedicați comunităților, nu buzunarelor proprii. De instalatori care noaptea sunt șoferi de taxi, pentru că meseriașii pricepuți sunt plecați în Anglia.

Nu avem ce pierde. Fără valoare adăugată mare nu putem plăti oameni de calitate. Meseriași, ingineri, medici, primari, profesori etc. Fără adaos comercial mare, firmele mici nu pot plăti taxe valoric majorate.

Desigur, vor exista efecte colaterale. Pâinea va costa 3 lei, in loc de 2 lei. Dar poate va conține mai puține chimicale. Pensionarii de la oraș vor fi nevoiți să se mute din apartamentele centrale, pentru că nu le vor mai putea întreține și pentru că nu vor mai putea achiziționa cele necesare traiului de zi cu zi. Se vor scumpi toate elementele din “coșul minim de consum lunar”, dar scopul final este ca acel procent de cheltuieli pentru subzistență să scadă. Sunt, de asemenea, șanse ca lucrurile să meargă prost din punct de vedere resurse bugetare. Sau ca investitorii în capacități de producție de tip lohn să nu fie înlocuiți, într-o perioadă de timp rezonabil, de producători mai “evoluați”.

Dar, oare, mai avem ceva de pierdut după 25 de ani de subzistență? După ce am cuantificat sute de mii sau milioane de profesioniști care au părăsit țara, pentru că aici nu au fost plătiți la adevărata lor valoare?

Este un pariu foarte riscant, masurile legislative coerente, logice si predictibile vor avea rol decisiv, dar eu cred că merită. Altfel, oricum nu vom avea viitor în această țară.

Categoria: ANALIZE-COMENTARII