Paradigma neoprotestantă capătă formă: Ezechil Sighiartău s-a lansat în politică : Cei 4 mii de penticostali vor avea un cuvânt greu de spus la alegerile locale

Paradigma neoprotestantă capătă formă: Ezechil Sighiartău s-a lansat în politică : Cei 4 mii de penticostali vor avea un cuvânt greu de spus la alegerile locale

Preşedintele PNŢCD, avocatul Aurelian Pavelescu, a fost prezent la Bistriţa pentru a superviza instalarea noii conduceri a acestei formaţiuni politice, o conducere cu filiaţie neoprotestantă, mai precis penticostală, preşedintele interimar fiind desemnat Ezechil Sighiartău. Noul preşedinte are la dispoziţie 10 zile pentru a forma un Birou Politic Judeţean. La întâlnire a fost prezent şi, de acum, preşedintele de onoare, Ioan Chira dar şi fostul lider ţărănist, Mircea Taloş.

Neoprotestant, Ezechil Sighiartău a vorbit despre un anumit ecumenism politic, de faptul că drumul celor care cred în Domnul Iisus, este unul comun, indiferent de confesiune: „ Noi nu ne socotim separaţi dacă suntem neoprotestanţi, evanghelici, baptişti sau penticostali. Vrem să coalgulăm împreună cu cei de religie majoritară din ţară. Drumul nostru e bazat pe credinţă, adevăr şi slujire şi oricine face aşa e binevenit în PNŢCD. Noi suntem aproape 4000 de membri (ai bisericilor neoprotestante -n.r.) numai în oraş şi am avea un cuvânt foarte greu de spus dacă toţi am merge în aceeaşi direcţie. La ceasul acesta, cei de confesiunea noastră sunt împărţiţi în sensul că au aderat în timpul acesta, cât nu era dat un sunet foarte clar, şi la alte forţe politice. Alţii sunt în PSD, alţii în PNL, şi până se strânge rândul …. Sigur că eu am mai discutat cu ei, iar ei mi-au spus că, dacă PNŢCD o va lua în direcţia bună, vor veni de partea noastră. Nu am putut lua legătura cu toţi. Aş vrea să vă spun că nu mizăm pe votul tuturor că este imposibil. Se va face un procent, dar nu putem estima”, a explicat Sighiartău.

 

La întâlnirea care a avut loc în fieful familiei Sighiartău, la sediul COMTIM, a fost prezent şi un alt fost lider PNŢCD, Marcel Seserman. Deşi, încă nu s-a vorbit despre un nume de candidat al PNŢCD la primăria Bistriţa şi Consiliul Judeţean, există semnale că acesta este o persoană cunoscută în mediul politic, el fiind deja agreat de o bună parte a membrilor bisericilor protestante. Cert, obiectivul PNŢCD este unul destul de ambiţios: consilieri municipali, orăşeneşti şi comunali.

Categoria: Politica Locala