OVIDIU FRENȚ, NOUL PREFECT AL BN A FOST INSTALAT ÎN FUNCȚIE

OVIDIU FRENȚ, NOUL PREFECT AL BN A FOST INSTALAT ÎN FUNCȚIE

Noul prefect al județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, care până săptămâna trecută a îndeplinit funcția de subprefect, a fost instalat sâmbătă, oficial, în noua demnitate, în prezența subsecretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne, chestorul de poliție Viorel Dosaru.

La ceremonie au fost prezenți și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna, primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, viceprimarul Bistriței, George Avram, și senatorul PSD Ioan Deneș.

Ovidiu Frenț a preluat mandatul de la fostul prefect — Ioan Țintean, care a fost instalat în decembrie 2012 și care va reveni pe poziția de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.

Frenț a devenit, astfel, al 13-lea prefect al județului Bistrița-Năsăud de după Revoluție.

“Pentru unii, numirea mea a fost o surpriză, cu cele două subdiviziuni: plăcută sau mai puțin plăcută; pentru alții a fost ceva previzibil. Pot să vă spun că pentru mine este o etapă a unui drum care a început în 2009, când în luna martie am fost numit pentru prima oară în funcția de subprefect (…). Am constatat că este un sistem bazat pe reguli foarte stricte, în care schimbările sunt foarte greu de făcut. (…) Deși sunt reprezentantul Guvernului în județul Bistrița-Năsăud, vă asigur că modul în care voi aplica politicile guvernamentale în acest județ vor purta amprenta mea personală, de bistrițean, și că voi fi întotdeauna cu gândul la rezultatele acelor politici, cum să le personalizez pe specificul nostru local și județean, în așa fel încât să capete maximum de eficiență”, a declarat noul prefect.

Fostul prefect Ioan Țintean i-a mulțumit lui Ovidiu Frenț pentru colaborarea din ultimii trei ani, spunând că a descoperit în acesta “un coechipier surprinzător de bun”.

AGERPRES /(A — autor: Tina Țucui

Categoria: Administratie