Ovidiu Crețu: Toată această campanie face parte dintr-un joc politic pentru alegerile din 2020!!!

Ovidiu Crețu: Toată această campanie face parte dintr-un joc politic pentru alegerile din 2020!!!

Primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, a reacționat după ce o parte a societății civile, dar și partide situate pe dreapta eșichierului politic: PNL, PMP, USR dar și Partidul Verde au ieșit public și l-au acuzat că vrea să distrugă din punct de vedere ecologic piața din fața Bisericii Evanghelice.

Potrivit celor spuse de edilul Bistriței, bistrițenii pot să stea liniștiți: ”Nu se taie castanii din centrul Bistriței”, a punctat Crețu, dând și următoarele explicații: ” În piață, sunt între 102 și 104 arbori, în funcție de cine numără. Discutăm de 93 dintre ei, pentru că ceilalți sunt în alt proiect, cei din latura de est. Din aceștia, 35 rămân arbori care sunt existenți, plus 5 frasini… În total, 40, plus 16 arbori noi, care vor fi plantați…În latura de est și latura de nord sunt acei celebri castani, de care nimeni nu a intenționat să se atingă, dar văd că unii lansează faptul că acei castani vor fi tăiați”.

Ovidiu Crețu a mai vorbit și de faptul că a încercat să declare monument al naturii un castan din jurul Bisericii Evanghelice, dar că acesta nu se încadra în speciile protejate de lege: ” Castanii vor rămâne în zona aceea. Mai mult, acolo vom planta și un molid, astfel încât, pentru sărbătorile de iarnă, să avem un brad natural. În partea de sud a pieței, acei patru platani vor române. În partea dinspre primărie, unde a fost clădirea fostului gimnaziu evanghelic, pe care vrem să o marcăm, nu vor mai exista copaci. Dar, per total, 59 la sută vegetație forestieră, care rămâne în viață, ne îndrepățește să spunem că nu vom distruge un parc, ci vom valorifica piața, asezonând vegetația cu clădirile istorice”, a explicat Crețu.

Legea spațiilor verzi se referă la spațiile verzi, Piața Centrală nu a fost niciodată în acest regim!

O spune tot primarul Crețu, care vine și cu următoarea explicație: ” Piața centrală nu este încadrată în cartea funciară și nu a fost niciodată încadrată ca spațiu verde. Apare sub regim de drum și punți construcții. Așa a fost întotdeauna. Pentru că vine cineva și spune: legea spațiilor verzi. Legea spațiilor verzi se referă la spațiile verzi, Piața Centrală nu a fost niciodată în acest regim.Am fost în judecată, ne-am judecat pentru această variantă, inclusiv la Curtea de Apel și am câștigat, deci considerăm că acest proiect este unul frumos, care va înobila orașul și că suntem în fața unor atacuri similare cu parcul municipal. După ce s-a terminat parcul, inclusiv cei care l-au contestat, au zis: vai ce frumos ați făcut”.

De altfel, Crețu a ținut să vorbească și despre ce materiale de construcții se vor folosi la modernizarea și reamenajarea pieței Centrale: ” Nu se vor folosi betoane, se va folosi piatră naturală. Nu știu cine a folosit aceste termen. Consider că va rămâne suficientă natură, arborii care rămân sunt suficienți. Se va crea o zonă mai însorită în partea din față a bisericii și în zona în care a fost gimnaziul evanghelic. În rest, dacă vă uitați, în partea dreaptă a bisericii, privită dinspre intrare, rămân arborii, iar în partea stângă, acei cinci castani mari, acoperă cu umbră toată zona. Să mergeți să-i vedeți. Am fost de nu știu câte ori, cu nu știu câți oameni, ca să vedem și să măsurăm umbre și celelalte” .

Începe jocul de glezne pentru campania electorală din 2020

Astfel a catalogat edilul Bistriței și fost președinte al organizației municipale a PSD , campania începută contra sa și a proiectului care vizează Piața Centrală: ”Este o chestie firească, încep jocurile politice pentru alegerile din 2020. Eu zic că se exagerează, blocându-se un proiect important pentru municipiu. Deci este un joc politicianist. Nu am îndoială că acest proiect se va realiza. Marea majoritate a bistrițenilor își doresc acest lucru și au încredere că vom face ceva frumos”, a conchis primarul Ovidiu Crețu.

 

Categoria: Politica