Operațiunea ZIUA Z (2): DIICOT Bistrița-Năsăud a făcut percheziții la o firmă care comercializează piei de animale. Prejudiciu: 500 de mii de euro

Operațiunea ZIUA Z (2): DIICOT  Bistrița-Năsăud a făcut percheziții la o firmă care comercializează piei de animale. Prejudiciu: 500 de mii de euro

În cadrul operațiunii ZIUA Z declanșată în această dimineață, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au efectuat 25 de percheziții domiciliare pe raza a 8 judeţe şi a municipiului Bucureşti la locuințele unor suspecți și sediile mai multor societăți comerciale, într-o cauză în care s-a reţinut că începând cu anul 2009  administratorii unei societăți comerciale din  Bistrița, cu profil de activitate comercializarea pieilor de animale, au constituit un grup infracțional organizat, având ca scop sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat de către societatea în cauză.
Din primele investigații,  prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională desfășurată se ridică la peste 500.000 euro.

Reamintim că în această dimineaţă, în cadrul operațiunii ZIUA Z ,sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT, procurorii din cadrul direcției au declanșat o amplă acțiune de combatere a fenomenului infracțional organizat, care se derulează concomitent pe teritoriul a 28 de județe şi a municipiului Bucureşti (Botosani, Suceava, Iasi, Neamt, Vaslui, Galati, Braila, Vrancea, Covasna, Brasov, Buzau, Prahova, Dambovita, Constanta, Ialomita, Calarasi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caras, Hunedoara, Timisoara, Bihor, Satu Mare, Salaj, Cluj si Bistrita Nasaud) fiind efectuate un  număr de 238 de percheziții domiciliare, ce vizează nu mai puțin de 227 de suspecți..

 

Categoria: EVENIMENT

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *