O femeie din Căianu mare a împlinit 100 de ani. Ioana Ciurdărean nu a fost uitată de primarul Paul Știr

O femeie din Căianu mare a împlinit 100 de ani. Ioana Ciurdărean nu a fost uitată de primarul Paul Știr


 

Satul Căianu Mare, localitate aparținătoare a comunei Căianu Mic a sărbătorit-o astăzi pe Ioana Ciurdărean, care a împlinit exact 100 de ani.

Născută  pe data de 25 aprilie 1918, cea mai vârstnică locuitoare a comunei Căianu Mic  este cunoscuta pentru hărnicia care a caracterizat-o de-a lungul vieții și pentru vorba înțeleaptă pe care o spune oricui îi trece pragul.

Lelea Ioană s-a casatorit în data de 10 noiembrie 1934 cu Ciurdarean Vasile alături de care a petrecut 59 de ani de căsătorie, dând naștere unui număr de 8 copii,  4 baieți și 4 fete!
În urma cu 25 de ani, în 1993 a rămas văduvă. Astăzi familia lărgită numără 22 de nepoți, 53 de strănepoti și 3 stră-strănepoți.

PRIMARUL PAUL ȘTIR: ” Pentru a ura un sincer La Mulți Ani m-am deplasat la domiciliul sărbătoritei noastre alături de Părintele Paroh, Ștefan Crișan, din localitatea Căianu Mare care a oficiat o slujba religioasă și a binecuvântat întreaga casă a sărbătoritei și pe toți cei prezenți. De asemenea au participat consilierii locali din Căianu Mare, Mircea Boca (nepot al sărbătoritei) și Marius Hiticas, dar și numeroși membri ai familiei. Mai mult, primăria și Consiliul Local al comunei Căianu Mic au oferit o diplomă de aleasă prețuire, un aranjament floral și un tort.

Urăm un sincer La Mulți Ani sărbătoritei noastre, multă sănătate și putere la cei 100 de ani impliniti!”, a scris Paul Știr pe pagina sa de socializare.

 

Categoria: Administratie