Noul centru al Becleanului – aproape de finalizarea lucrărilor

Noul centru al Becleanului – aproape de finalizarea lucrărilor

Toată zona centrală a oraşului Beclean, de la restaurantul Bachus până la Primăria cea nouă, se află în lucrări de modernizare şi reamenajare, prin care aspectul localităţii se schimbă total. Lucările la acest proiect de anvergură al administraţiei locale sunt aproape de finalizare, astfel că se conturează vizibil un centru spaţios şi deschis, în care vor domina scuarurile, piaţetele şi pasajele pietonale.

Proiectul de remodelare a centrului oraşului Beclean din punct de vedere arhitectonic şi urbanistic al centrului civic s- a derulat după trei puncte de reper. Primul reper este biserica reformată şi spaţiul din jurul acesteia, unde s-a intervenit la toate nivelurile urbanistice, fiind amenajate noi spaţii verzi şi o nouă fântână arteziană. Apoi, este zona dintre cele două biserici, cea reformată şi cea ortodoxă, unde se reconfigurează parcarea şi va fi amenajată o filigorie pentru diferite momente sau manifestări mai speciale.

Peste tot vor fi instalate elemente moderne de mobilier stradal, bănci, alte elemente de decor. Deja a început montarea băncuţelor pentru odihnă, spre bucuria localnicilor, care văd cum oraşul se înnoieşte de la o zi la alta. Noile elemente de mobilier stradal şi – au făcut apariţia în zona bisericii reformate – monument istoric medieval şi unul dintre punctele de atracţie turistică ale Becleanului.

În urma lucrărilor derulate până în prezent, deja toată zona este reconfigurată ca aspect general, se lucrează la alei, pasaje pietonale, se pregătesc amplasamentele viitoarelor elemente de mobilier stradal şi ale spaţiilor verzi.

Tot acest spaţiu este complet remodelat, iar aspectul străzii şi sistemul de iluminat vor fi schimbate.

Cel de-al treilea punct în care se acţionează este parcul oraşului. Şi această zonă se contureză deja, fiind vizibile noile spaţii de promenadă, precum şi viitoarele zone de spaţii verzi. În parc vor exista sisteme noi de irigaţii, spaţile verzi vor fi modern, vor apărea aranjamente florale spectaculoase, băncuţe noi şi locuri de joacă pentru copii.

Potrivit estimărilor administrației locale, lucrările la parcul din Beclean și în zona centrală vor fi finalizate până la finalul acestui an, urmând ca în primăvara anului viitor să se lucreze la finalizarea aspectelor de detaliu, aranjamente florale, alte elemente de decor. După cum se ştie acest proiect amplu de remodelare şi modernizare a centrului oraşului Beclean a demarat în toamna anului 2014 și este cuprins în Strategia de Dezvoltare Locală pentru perioada 2014–2020.

Categoria: BECLEAN