Negociază Klaus Iohannis cu Dacian Cioloş un tandem pentru alegerile prezidenţiale? PNL, tot mai departe de Alianța USR-Plus

Negociază Klaus Iohannis cu  Dacian Cioloş un tandem pentru alegerile prezidenţiale? PNL,  tot mai departe de Alianța USR-Plus

Președintele Klaus Iohannis va avea o întrevederea, marți, de la ora 17.00, la Vila Lac 3, cu liderii PNL, discuțiile vizând alegerile prezidențiale au declarat surse liberale. La întâlnire vor participa Ludovic Orban, Vasile Blaga, posibil și Rareș Bogdan. Până la această oră, Klaus Iohannis are cele mai mari șanse să câștige alegerile prezidențiale al căror prim tur vor avea loc pe data de 10 noiembrie.

Întâlnirea cu liderii liberali va avea loc şi în contextul în care preşedintele Klaus Iohaannis ar fi purtat negocieri cu liderul PLUS, Dacian Cioloş, ca acesta să nu intre în cursa pentru Cotroceni, ceea ce i-ar conferi lui Iohannis cele mai mari şanse de-a obţine şi mandatul doi ca preşedinte al României. În schimbul retragerii, Dacian Cioloș a obținut promisiunea lui Iohannis că va fi prima opțiune de premier. Imediat după prezidențiale se va declanșa operațiunea de dărâmare a Guvernului PSD-ALDE, iar Dacian Cioloș va fi opțiunea de premier a noii majorități.

Pentru Dacian Cioloș este o situație de tip win-win. În cadrul coaliției USR-PLUS s-a convenit ca cei doi lideri să meargă în tandem: unul pentru funcția de președinte, celălalt pentru funcția de premier. În acest context, pentru Cioloș, dacă câștigă Klaus Iohannis sau Dan Barna este un câștig pentru că va fi premierul desemnat.

Acestea sunt negocierile politice din acest moment, dar fiecare echipă joacă pe mai multe scenarii și ipoteze de lucru. Rămâne de văzut și cine va fi candidatul PSD la prezidențiale pentru că și asta va influența foarte mult calculele.

Ce lideri PNL merg la Vila Lac 3?

E vorba de Ludovic Orban, Vasile Blaga, Dan Motreanu, Raluca Turcan, Florin Cîțu, Iulian Dumitrescu, Cristian Bușoi, Marian Petrache și posibil Rareș Bogdan ar fi printre liberalii care se vor vedea, marți, cu șeful statului la vila de protocol, au precizat sursele citate.

Întrevederea se va axa pe strategia la alegerile prezidențiale din toamna acestui an, în contextul în care Klaus Iohannis a anunțat în iunie 2018 că va candida pentru un al doilea mandat la Cotroceni, iar PNL a decis susținerea candidaturii șefului statului.

 

 

Categoria: Politica