Mircea Bravo, întâlnire senzațională cu tinerii beclenari greco-catolici

Mircea Bravo, întâlnire senzațională cu tinerii beclenari greco-catolici


 

Părintele Alin Ciprian  Cindea de la Biserica Greco-Catolică din orașul Beclean, demostrează, încă o dată, dacă mai era nevoie, că este unul din prelații greco-catolici deschiși la minte, inimă și suflet. Și, pentru tinerii din cadrul Bisericii au nevoie și de divertisment, părintele Cindea l-a invitat la Beclean pe Mircea Bravo, originar din urbea aflată pe malul Someșului Mare.

”Mircea BRAVO, omul de succes căruia îi place la nebunie să interacționeze cu oameni, a fost în această seară în mijlocul tinerilor din orașul său. Popularitatea şi succesul i-au adus lui Mircea peste un milion de fani pe reţelele de socializare și împreună cu Cristi Ilișuan, omul din spatele video-urilor, tot beclenar, au realizat peste 400 de producții video în 11 țări. În această seară, la Oratoriu, Mircea ne-a fascinat, iar tinerii prezenți au putut înțelege că pentru a reuși în viață trebuie să fii curios, să îndrăznești, să fii perseverent, să știi să faci echipă, să fii foarte bun în ceea ce faci și, evident, să-ți placă ceea ce faci. Îi mulțumim lui Mircea și echipei sale”, a scris părintele Alin Ciprian Cindea pe pagina sa de socializare.

Mircea Bravo, pe numele său real Mircea Popa, este un tânăr comediant din Cluj, în vârstă de 31 de ani. Originar din Beclean, el a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Cluj, însă a renunţat la o carieră în avocatură pentru a se dedica unui hobby care l-a făcut celebru în România.

Jovial, plin de viaţă şi gata oricând pentru noi provocări, Mircea Bravo a ales să se exprime în mediul online, deşi n-a dus niciodată lipsă de oferte din televiziune. A preferat însă de la început o expunere pe reţelele de socializare, pentru că mesajele sale se adresează de regulă unui public ţintă cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani.

Popularitatea şi succesul său i-au adus aproximativ un milion de fani pe reţelele de socializare. Numai în ultimul an clipurile sale au adunat peste 167 de milioane de vizualizări, iar media este de 2,2 milioane de vizualizări pe videoclip. Cu peste 821.000 de „urmăritori” pe Facebook şi peste 202.000 de abonaţi pe youtube, Mircea are deja două videoclipuri care au strâns fiecare câte 10 milioane de vizualizări.    Publicitate neconvenţională pentru branduri de top   După un an a trecut la următorul nivel. A abandonat farsele, dar a continuat pe partea de comedie, spre deliciul fanilor de pe reţelele de socializare. În tot acest timp a realizat sute de materiale umoristice şi zeci de reclame neconvenţionale care au devenit virale pe Internet, inclusiv pentru branduri gigante precum Samsung, Microsoft, UniCredit, Lidl, Coca Cola, VISA sau Untold şi şi-a deschis propria agenţie, Bravo Productions.

Categoria: EVENIMENT