Urmează marea restructurare la ministere și comasarea unor agenții

Urmează marea restructurare la ministere și comasarea unor agenții

Prezent la Bistrița unde s-a întâlnit cu funcționarii de la Finanțele Publice, cu cei de la ANAF dar și cu primarii, foarte mulți nemulțumiți de politicile fiscal ale ministerului de resort, Eugen Teodorovici s-a întâlnit și cu presa. În acest context, ministrul Finanțelor a anunțat de la Bistrița jihadul contra birocrației, Teodorovici confirmând faptul că în cel mai scurt timp e va da startul reorganizării tuturor ministerelor, ceea ce înseamnă că foarte multe agenții vor dispărea sau vor devenii servicii într-o agenție mai mare.

” Discutăm despre o decizie care a fost luată miercuri în cadrul ședinței de Comitet Executiv Național. Practic, li s-a cerut miniştrilor ca în 45 de zile să procedeze la reorganizarea ministerelor, astfel încât să fie mai puţină şefime în judeţe. Sunt ministere care au şapte, opt, nouă direcţii judeţene şi dau exemplu Ministerul Agriculturii. Un fermier trebuie să meargă la 9 locaţii diferite în reşedinţa de judeţ. Se poată restrânge numărul de şefi să meargă într-un singur loc. În acest proiect să fie inclusă şi descentralizarea, pentru că văd că s-a uitat de ea”, a explicat Eugen Teodorovici.

Un alt exemplu, dat de președintele CJ BN, Radu Moldovan, a fost cel al Ministerului Muncii, entitate care are în subordine tot felul de servicii și direcții și, care, ar putea funcționa, de bună seamă, într-o singură unitate lucrativă.

 

Categoria: EVENIMENT