Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu ajunge în luna aprilie la Rodna şi Valea Vinului

Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu ajunge în luna aprilie la Rodna şi  Valea Vinului

Deputatul Daniel Suciu şi primarul comunei Rodna, Valentin Grapini s-au întâlnit astăzi cu ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ionuţ Lupescu dar şi cu ministrul Economiei, Mihai Tudose.

În acest context, deputatul Daniel Suciu a anunţat faptul că Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale sprijină transferul casei de creaţie de la Valea Vinului spre primăria Rodna: “ La Ministerul Culturii, cu ministrul Ioan Vulpescu, secretarul de stat Pugna Alexandru și primarul Rodnei. Despre Casa Scriitorilor din Valea Vinului. Vestea bună, tot sprijinul din partea colegului meu ministru, care se interesează personal de stadiul demersului de transfer către Primăria Rodna. Ca dovadă, în luna aprilie, Ioan Vulpescu va fi la Bistrița și mi-a confirmat că va merge cu noi să vadă cu ochii lui situația acestei bijuterii uitate”, scrie Daniel Suciu pe pagina sa de facebook.

ÎNCĂ UN PAS SPRE MUZEUL MINERITULUI

Așa cum am promis, împreună cu primarul Rodnei, Valentin Grapini, am fost primiți astăzi de ministrul Economiei, domnul Mihai Tudose. O întâlnire în care am discutat despre Centrul de Afaceri Rodna și demersurile legate de viitorul muzeu al mineritului de la Valea Vinului. Suntem amândoi încrezători că demersurile administației din Rodna vor fi încununate de succes.

Ionuţ Vulpescu va vizita şi Muzeul de Artă Comparată de la Sîngeorz Băi

Răspunsul meu pentru domnul primar Traian Ogâgău: trec peste toate dezinformările și alegațiile declarațiilor dumneavoastră de ieri, chiar și peste tonul lipsit de respect. Și dacă tot mi s-a spus că fac politică de Dâmbovița, am dus Sîngeorzul pe malul acesteia. Sper că veți fi gazdă bună, pentru că l-am convins pe ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, să oprească la Muzeul de Artă Comparată și i-am prezentat proiectul din Dosul Gârciului. I-am promis asta lui Maxim Dumitras și m-am ținut de cuvânt. Așadar, mă bazez pe prezența dumneavoastră în luna aprilie, chiar dacă va fi o zi de sâmbătă. Toate cele bune stimate domnule primar!

Categoria: EVENIMENT