MIHAI BĂLAN : Speculații politice…

MIHAI BĂLAN : Speculații politice…

Principala carență a partidelor politice românești este reprezentată de lipsa proiectelor clare, asumate, realiste și cu termene fixe. Pe tema acestui vid de competență politică, PSD a reușit, prin asumarea unui program fantezist, accederea la guvernare, cu un scor record la Parlamentare. Efectul lipsei de realism a promisiunilor din acel program va fi cuantificat la următoarea rundă electorală. Dar, totuși, a fost un program, care a lipsit în cazul celorlalte partide. Cu cifre, cu termene.

Constatăm cu stupoare că se insistă în aceasta direcție, a lipsei de asumate! Atât din partea Puterii, cât și a Opoziției.

Si atunci, care ar fi preocupările cotidiene ale șefilor și consilierilor politici?

Asocierea cu evenimentele. Atât.

Aș începe cu nou-apăruta formațiune politică, Mișcarea Romania Împreună, condusă de către fostul premier, Dacian Cioloș. Lansarea a fost modestă, la nivel de eveniment organizat pe repede-înainte, dar aceasta evaluare poate fi considerata subiectivă. Cât despre branding și logo, părerile specialiștilor oscilează între amatorism și populism ecumenic (acel semn „plus” asociat abrevierii RO având evidente caracteristici sau similitudini religioase). Însă, cea mai mare dezamăgire este legată de lipsa oricărui program concret de activitate, de guvernare „din umbră” sau de obiective clar asumate. In plus, graba de a lansa (poate prea repede) acest partid poate fi asociată cu lansarea proiectului „Fără Penali” susținut de USR. Marketing politic superficial, de asociere cu un alt eveniment.

Trecem la Unire. Toate partidele politice parlamentare (evident, cu excepția UDMR) au comunicat excesiv, mai voalat sau direct, pe toate canalele, susținerea ReUnirii cu Republica Moldova. Politicienii au participat masiv la evenimentele din Chișinău, au primit delegații de primari moldoveni sau au semnat declarații de unire, la nivel de UAT-uri. Toate acestea pentru propria imagine și nu pentru o analiză realistă a posibilității de „înfrățire peste Prut”. In primul rând, nu există o susținere majoritară a acestei idei. In mod sigur în cazul populației Republicii Moldova, cu semnul întrebării în România… Mă refer la un eventual referendum. In al doilea rând, în contextul geopolitic actual, nu există nicio posibilitate reală de a desființa granița. Singura posibilitate ipotetică pentru a integra frații moldoveni este o eventuală aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Evident, vor trece mulți ani până atunci. Așadar, la ce bun acest populism deșănțat?

Urmează asocierea partidelor, de o parte sau alta a baricadei, cu referendumul pentru modificarea Constituției, generat de semnăturile adunate de Coaliția pentru Familie, care dorește definirea familiei ca fiind formată din bărbat și femeie. Vom asista la un război demagogic infect, fără nicio relevanță juridică pentru viitor.

In încheiere, în perspectiva sărbătorilor pascale, le-aș adresa tuturor politicienilor un apel la decență și mai puține fotografii sau clipuri video pe TV / Facebook în asociere cu crucea și patrafirul!

Vă doresc tuturor un Paște Fericit!

 

Categoria: ANALIZE-COMENTARII