Mergem ca racul, stăm sau continuăm?

Mergem ca racul, stăm sau continuăm?

Astăzi s-a dat startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Avem 30 de zile în care ne putem gândi foarte serios ce vrem să facem cu noi ca oameni, comunități, națiune. Alegerea noastră va trebui să fie clară: vrem să mergem înapoi ca racul, cum experimentăm acum, să stagnăm sau să continuăm pe un drum deja bine conturat în timpul singurei guvernări care a pus oamenii și nevoile lor în prim-plan. De fiecare dintre noi depinde dacă stopăm sau nu derapajul în care ne aflăm ca țară de mai bine de un an.

 

 

Dragii mei,

 

Mă adresez dumneavoastră acum, în prag de alegeri, când fiecare dintre noi va trebui să decidă, prin vot, pe cine va trimite în cea mai importantă instituție a țării: Parlamentul României. Vreau să vă spun cât de important este pentru fiecare dintre noi, ca parte a unei comunități locale, să avem oameni potriviți să ne reprezinte la nivel central, ca nouă să ne fie bine aici, la noi acasă. Oameni cărora să le pese de noi. Oameni plecați de aici, dintre noi, care ne cunosc foarte bine și bucuriile și necazurile. Oameni care formează o echipă. Oameni care știu ce trebuie făcut. Oameni drepți, curați, cinstiți, învățați să muncească.

Trebuie să știți că parlamentarii pe care noi îi alegem în 11 decembrie vor decide viitorul Guvern al României. Aleșii noștri vor hotărî prin votul lor cine ne va guverna!

Este foarte important să înțelegeți că putem avea cei mai buni primari din lume, dar o să le fie enorm de greu să-și facă treaba  dacă celor din Guvern nu le pasă de proiectele lor. Avem nevoie de senatori și deputați care să aleagă un Guvern cu privirea aplecată spre oameni, care își asumă printr-un program de guvernare rezolvarea problemelor noastre. Doar așa primarii noștri foarte buni, susținuți de Consiliul Județean, își pot pune în aplicare proiectele.

Sunt, cu ajutorul dumneavoastră, Președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud din partea PSD pentru al doilea mandat, lucru pentru care vă mulțumesc. În toți acești ani am putut face diferența: cum e când ai oameni cu care vorbești ”aceeași limbă” în toate structurile politice și administrative, din plan local până la nivel central, și cum e când unii n-au nici o treabă cu ceilalți. Când noi, cei de aici, am vorbit ”aceeași limbă” cu cei din Guvern, am putut face lucruri importante pentru Bistrița-Năsăud, care ne-au schimbat viața în bine: drumuri, școli, aducțiuni de apă, canalizare, infrastructură de sănătate, instituții de cultură. Le vedeți zi de zi, trăiți cu ele. Lucruri normale, firești pentru secolul în care trăim. Despre care am avut cui să vorbim la nivelul Guvernului și pentru care am primit sprijin. Normal, legal. Când cei de la Guvern sunt altfel decât noi, se produce haos. Trăim acum o astfel de experiență. Proiecte stopate sau amânate, bani europeni care nu mai ajung în țară, interese de a da pe mâna străinilor tot ce avem noi mai de preț. Ori noi nu vrem ca așa ceva să mai continue!

Avem nevoie de normalitate, de oameni care să ne înțeleagă nevoile și să lupte pentru noi pe toate fronturile. De aceea mă adresez dumneavoastră și vă rog să ne dați echipă și la nivel central. Cu sprijinul dumneavoastră o avem aici, în plan local. Avem nevoie de ea și în Parlament și în Guvern. Reprezint PSD la noi în județ și pot să vă spun cu mâna pe inimă că niciodată nu au mers lucrurile mai bine în țara asta decât atunci când partidul din care fac parte a condus destinele acestei țări. O știți și dumneavoastră!

Sunt un om mândru, exact ca dumneavoastră. Vreau să pot face în continuare lucruri bune pentru județul nostru și să pot rămâne cu fruntea sus în fața dumneavoastră când ne întâlnim. Pentru aceasta vă propun cea mai bună echipă pentru Parlamentul României: echipa PSD! Îi cunosc pe fiecare  dintre candidații noștri. Pe mulți îi cunoașteți și dumneavoastră, pentru că sunt oameni din comunitățile dumneavoastră sau măcar ați auzit de faptele lor bune. Pentru Camera Deputaților: PANĂ Adriana Doina, SUCIU Vasile Daniel, PUGNA Alexandru, BURDUHOS Ana Gabriela, COTUL Daniel Mihai, NEDELEA Liana, PAVEL Petru Traian. Pentru Senat: DENEȘ Ioan, GRIGORE Ioan Claudiu, ONUL Gabriela, CECLAN OPREA Ciprian.

 

Eu pentru ei garantez și vă rog să îi susțineți prin votul dumneavoastră, duminică, 11 decembrie 2016!

 

Al dumneavoastră,

 

Emil Radu Moldovan,

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud