Merele au fost culese din intersecțiile Bistriței. Se pare că nu aveau avize din partea Poliției Rutiere

Merele au fost culese din intersecțiile Bistriței. Se pare că nu aveau avize din partea Poliției Rutiere

 

În urmă cu două săptămâni, organizația municipală a USR, a adresat, în temeiul art 6 al Legii 544/2001, o interpelare către Primăria mun. Bistrița, privind accesul la documentele care autorizează amplasarea merelor realizate de firma Eurocompozite, în diverse puncte ale orașului, pe spațiile verzi, inclusiv necesitatea avizelor din partea Poliției (amplasarea în proximitatea trecerilor de pietoni) și Agenției pentru Protecția Mediului (afectarea spațiului verde).

Răspunsul, semnat de către primarul PSD, Ovidiu Teodor Crețu, datat 12.05.2019 (?!), precizează doar încadrarea la categoria mobilier urban, fără a necesita (in viziunea primăriei) autorizație de construire, fără a da detalii despre existența avizelor solicitate.

Extras din legea 50/1991, actualizată:

„Mobilier urban = elementele funcționale și/sau decorative amplasate în spațiile publice care, prin alcătuire, aspect, amplasare, conferă personalitate aparte zonei sau localității. Prin natura lor piesele de mobilier urban sunt asimilate construcțiilor dacă amplasarea lor se face prin legare constructivă la sol, necesitând emiterea autorizației de construire”

”Ca o “coincidență”, exact în ziua primirii răspunsului, echipe de muncitori, angajați ai primăriei, au mutat majoritatea merelor de pe amplasamentul inițial, lăsând în urmă, pe zone de utilități, pe spațiul verde, gropile și pământul răscolit din zona vechilor amplasamente, săpând alte gropi pentru noile amplasamente. Vechile amplasamente nu respectau, în mod evident, distanțele minime în raport cu trecerile de pietoni și nu puteau fi avizate de Inspectoratul de Poliție. Vom sesiza Agenția pentru Protecția Mediului și Inspectoratul Regional de Stat în Construcții privind amplasarea merelor, fără avize și autorizație de construire, pe spațiile verzi din municipiul Bistrița, scrie Călin Stan, președintele USR Bistrița.

Reamintim că:

Referitor la semnificaţia acestor mere, primarul Ovidiu Crețu spunea în primăvara lui 2013 următoarele: “Bistriţa este renumită pentru livezile de măr care au înlocuit viile după filoxera din 1905, avem şi un festival «Mărul de Aur», deci avem toate motivele să arătăm că acest fruct poate să fie unul din simbolurile Bistriţei. El chiar este”, a explicat Creţu.

 Cele şase mere gigant au fost realizate de aceeaşi firmă care a confecţionat şi ouăle din fibră de sticlă. Compania a onorat comanda municipalităţii, dar a făcut un măr în plus, la fel cum a procedat şi în cazul ouălor. Mărul donat comunităţii este colorat auriu şi aduce aminte de “Mărul de aur”, festival de satiră şi umor.

Fiecare măr are, fără postament, doi metri înălţime.

Categoria: EVENIMENT