MARIUS BĂLAN: LA MULȚI ANI, BISTRIȚA! CE AI FOST ȘI CE AI AJUNS?

MARIUS BĂLAN: LA MULȚI ANI, BISTRIȚA! CE AI FOST ȘI CE AI AJUNS?

Cine ai fost si ce ai ajuns? Spun asta citand din vorbele unui vizitator de-al tau si care la 1564 facea o descriere a Transilvaniei si o prezentare elogioasa burgului Bistrita. Este vorba de Giovani Andreea Gromo, care spunea: “la o departare de 7 mile de Beclean se gaseste frumosul, bogatul, populatul si puternicul oras Bistrita. Orasul capetenie este Sibiul, urmeaza apoi Brasovul si Bistrita.”

Dupa plecarea sasilor si a culturii germane, au pus mana pe tine niste comunisti, care au facut prapad cu demolarile si proprietatile ramase dupa sasi, dar si bunurile romanilor. A venit clasa muncitoare si s-a mutat pe Bdul Decebal, Independentei, etc. Erau cu mult mai organizati, au facut fabrici si aveau si un plan de tara tradus in cincinalul muncitoresc. Multi romani isi permiteau o Dacie si minimum 12 zile la mare sau prin statiunile tarii care acuma sunt praf. Dupa ’89 au venit sa te conduca acea spuma de impostori, lasi, tradatori, obedienti si non-bistriteni, cei mai multi neavand nimic in comun cu tine. De vreo 5-7 ani incoace au aparut si ciudateniile pe strazile tale. Esti plina draga Bistrita de struti, mere, oua, toate din poliester. Ai avut pana si tepuse in sensurile giratorii. Ai avut in parcul tau falos, conceput tot de sasi, o puscarie originala a veveritelor, de care s-a mirat toata tara. Podul Berariei, facut tot de sasi, pe grinzi trainice de stejar, a venit apa si l-a luat si dupa o buna bucata de timp, un “priceput” edil a facut altul, pus stramb peste apa. Bistritenii l-au botezat “podul care nu duce nicaieri”. Copacii tai falnici, castanii si teii, au fost batjocoriti de vreo 2 primari. Bistritenii i-au dat si un nume unuia dintre ei: “primarul drujba”.

In schimb te-ai modernizat nevoie mare. Te-ai ales cu o vestita partie de schi si care pe plan european si poate si mondial este la cea mai mica altitudine, de 600 de metri, si se schiaza o saptamana pe an. Ai primit pe capete nume pompoase, Wonderland, Heidenfeld si Neverland. Vei avea parte in viitor de o mare harababura, numita centru intermodal de trafic, vei avea poate parte si de o pasarele suspendata, de fier, peste un bulevard, care sa inlocuiasca zidurile tale marete. Apar blocuri noi, aruncate ca din furca, printre casutele romanesti scapate de la marea demolare. Urbanismul romanesc are gusturi rafinate, ce mai? Si nu in ultimul rand, te anunt, draga Bistrita, ca actuala administratie nu te iubeste chiar deloc, avand in vedere ca florile, rondourile si copacii din Piata Centrala, si amenajarile facute de primul primar roman, Corneliu Muresanu, le stau in gat edililor nostri. S-au plictisit trepadusii din Consiliul Local de frumusetile naturale ale Bistritei si vor sa te betoneze, sa te mineralizeze, asta in timp ce tot ei, fariseii, organizeaza concursul Bistrita Verde, cu premii.

Cam astfel de oameni iti hotarasc tie soarta. Sunt acolo doar pentru salarii si interese, salarii data de locuitorii cetatii fara ziduri, oameni pacaliti, prostiti si neaparati de nimeni. Totusi s-a intamplat si o minune, dupa ce focul ti-a mistuit marele turn de observatie, l-au refacut, au pus un lift modern de sticla, si este cel mai interesant loc de unde musafirii tai pot sa te priveasca de la inaltime. Dar tot au dat-o in bara nepriceputii, au vrut sa iti stearga vechimea si ti-au festit fruntea cu lavabila.

Draga Bistrita, ai tot felul de institutii care in mod normal ar trebui sa te apere, sa sara tot sus cand ti se intampla ceva rau. Dar din pacate nu sunt conduse nici de sasi, nici de unguri, nici nu vad, nici nu aud, nici nu le intereseaza soarta ta, pentru ca sunt pusi acolo de o clica care sa ii poata manevra cum vor ei.

La multi ani veche Bistrita, cu toate ca romaneasca administratie nu-ti serbeaza ziua de 16 iulie, atunci cand ai aparut in scripte, si ti-au mutat ziua din fals patriotism si pentru ca nici vorba sa te iubeasca.

Categoria: ANALIZE-COMENTARII