Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană! Primește bastoane sau pumni în cap de la interlopi

Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană! Primește bastoane sau pumni în cap de la interlopi

Războiul româno-român a ajuns la stadiul unor lupte de gherilă urbană ce aduc, așa, mai pe departe cu un război civil! Atât de mult ne-a contropit ura, atât de mult ne-au prostit, atât de mult, încât dezbinarea ne-a otrăvit.

Suntem intoxicați de ură, de prostie, de puterea care miroase a sânge, ne-au făcut ca pe ultimii fazani, cu tot cu statul lor paralel, cu toate protocoalele alea alor nenorocite, de 20 de ani, toată decăderea și incultura ce-a mîncat de vie România, ne-a transformat în ultrași și jandarmi.

Eu cred că Diaspora a căzut la mijloc în această bătălie plină de ură și venin, o bătălie politică, un război pe față pentru putere pentru că puterea corupe această țară în ultimii ani. Știau toți, știau și știu unde am ajuns, pentru că lipsa educației adevărate, a unor norme etice, a unor valori, au adus România în pragul războiului civil.

Niște maimuțe cu două picioare, ceafă groasă, lanț de aur, au bătut o femeie! Ăialalți, jandarmii au bătut tot ce le-a ieșit în cale, că, deh, ordin de la comenduire, tabloul fiind unul cât se poate de întunecat și în culori ce trag a moarte.

La 100 de ani de la Marea Unire, România aproape că nu mai respiră și metastazele i-a scos la suprafață tot puroiul, de aia duhoarea s-a întins peste tot, pentru că ne-au dezbinat. O să tot spun acest lucru, până când cineva va înțelege, că ticăloșii din politică, patronii care au distrus presa și au făcut-o fată în casă, ăia care cred că știu, dar nu știu nimic, noi, noi că am acceptat ca moartea să citească ziarul, suntem vinovați.

Abia acum pot să spun liniștit că în Decembrie 1989 a fost lovitură de stat. Pe urmă încă una și încă una… Vinovații fără vină sunt mulți, mai mulți, tot mai mulți, iar sistemul funcționează, așa e el programat, să funcționeze.

Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană. În asta ne-am transformat … Suntem milioane de mâini întinse care încearcă să spună povești, unii pot, alții nu pot, alții își rup mâinile pe la Italia, Spania sau pe la Perfidul Albion. Suntem doar niște mâini întinse care cer pomană, că nație nu mai suntem demult. Eu cred că nici nu am fost vreodată, deoarece zidurile dintre noi sunt tot mai înalte, precum niște catedrale goale pe dinăuntru, iar noi nu suntem decât niște fantome ale unor oameni ce ar fi trebuit să populeze pământul.

Dacă vă întrebați unde e Dumnezeu în toate povestea asta, vă spun eu că nu e! Nu e că a plecat spre o țară unde oamenii nu au nevoie de acel vițel de aur, deși, cred eu, această țară nu există.

Categoria: EDITORIAL