Magrebul sau Gharaba Franței

Magrebul sau Gharaba Franței

 

Franța terorizată de magrebieni, Franța lui 2016, nu e Franța interbelică, sora mai mare a României. Există doi vectori, două realități care pot măcar să explice ceea ce se întîmplă în Franța condusă de socialistul Hollande: scrierile a doi titani ai literaturii moderne – Albert Camus și Andre Malraux, la care adaugăm Magrebul.
Magrebul. Franța colonială, dar și cea postcolonială este una din țările europene legată încă strîns de fostele colonii. O zicală arabă spune că Magrebul este Pasărea Sfântă. Trupul ei este Algeria, aripa sa dreaptă, Tunisia iar aripa stângă, Marocul.

Maghrebul= Maghreb, Magrib; în arabă مغرب „Vest“, derivat din verbul arab gharaba: „a apune“ (Soare) reprezintă, în primul rând, cele trei țări nordafricane Tunisia, Algeria și Maroc, Egiptul, parțial și Libia și Mauritania, care, pe baza istoriei lor, au multe trăsături comune. Cine sunt acești tineri magrebieni, a treia generație a unei rămășițe ale unei culturi de tip colonial, magrebienii reprezintă o problemă mult mai acută decât țiganii români. Plecată din anii 50-60, pe trendul industrializării accelerate, problema imigranților arabi și africani a ajuns să reprezinte nu numai o populație peste 7 milioane, în comunități compacte, ci și un potențial exploziv uriaș. Nu știu dacă mai țineți minte revoltele de la Paris, dar Sarkozy le ține… Revenind la oile noastre, am stat să mă întreb care-i diferența între țiganii noștri și magrebienii lor. Ai noștri sunt mai cetățeni europeni decât ai lor, chiar dacă nu arată. Sunt neintegrați social, dar așa sunt cam peste tot, mai ales că se confruntă cu ostilitatea vădită a autorităților, care preferă să-i izgonească decât să-i ajute.

Aceștia sunt magrebienii, tinerii care arătau semnul victoriei, nepoții acelor imigranți arabi, aduși în Franța lui De Gaulle pentru a asigura profitul marilor uzine contra a unor salarii de mizerie. Să fiți siguri că anomia din Orient, din toate țările, foste colonii ale Africii sau Arabiei, războaiele pentru petrol combinate cu reînvierea Islamului este un cocteil extrem de periculos. Nu mai trebuie spus faptul că recrudescența și violența musulmanilor este consecința directă a încercărilor SUA de a instaura regimuri așa-zis democratice în Afganistan și, mai pe urmă, în Irak.

De asemenea, să nu uităm că evanghelizarea făcută în diferite zone geografice a fost făcută cu crucea într-o mână și cu sabia în cealaltă.

În ceea ce îi privește pe Malraux sau Camus, pot doar să sugerez mon freres din Hexagon să îi re(citească) pe cei doi mari titani ai literaturii univesale.

1. Andre Malraux în ”Antimemorii” – Cu eliberarea Africii, creștinismul face progrese, este adevărat; dar și Islamul , pentru că, iată, asistăm la o veritabilă înviere a animismului. Ce vreți mai mult?
2. De la Albert Camus, zic că e de recitit STRĂINUL dau și CIUMA.

Doar așa francezii vor înțelege cât de actuală este poezia lui Francois Villon: Balada doamnelor din alte vremuri – Mais oů sont les neiges d’antan?

Prince, n’enquerez de semaine
Oů elles sont, ne de cest an,
Qu’ŕ ce refrain ne vous remaine:
Mais oů sont les neiges d’antan?

Închinare
măria Ta, să nu-ntrebi unde
au pus (de-aun leat, de ieri) e-n van.
Cîci viersul meu îţi va răspunde:

Dar unde-i neaua de mai an?