Liga Florilor: CSM Slatina-CSM Bistriţa, astăzi, ora 11.00. Vezi ce spune Horaţiu Paşca!

Liga Florilor: CSM Slatina-CSM Bistriţa, astăzi, ora 11.00. Vezi ce spune Horaţiu Paşca!

După pauza competiţională datorată meciului cu Austria a naţionalei feminine, Liga Florilor se reia sâmbătă, 7 octombrie. E vorba de etapa a 4-a, rundă în care se vor mai juca şase partide, pentru ca întâlnirea dintre CSM Bucureşti şi Rapid Bucureşti s-a disputat pe 20 septembrie. CSM Bistriţa va juca sâmbătă în deplasare la ultima clasată – CSM Slatina. Cele două echipe s-au mai întâlnit de cinci ori între 2014-2016. De fiecare dată, învingătoare a fost echipa noastră. În primele trei etape, CSM Bistriţa a pierdut cu SCM Craiova şi HCM Râmnicu Vâlcea şi a câştigat cu HC Dunărea Brăila, în timp ce CSM Slatina a fost învinsă de Rapid Bucureşti, Corona Brasov şi SCM Craiova. Înaintea acestui meci, CSM Bistriţa e pe locul 11 în clasamentul Ligii Florilor cu 3 puncte iar CSM Slatina pe 14 (ultimul) – fără nici un punct. Partida va fi arbitrată de Mihai Pârvu din Bucureşti şi Mihai Potîrniche din Buzău. FRH îl trimite observator pe Vlad Ionescu din Bucureşti. Meciul se va disputa sâmbătă de la ora 11.00 în sala Liceului cu program sportiv din Slatina. Suporterii care nu vor face deplasarea la Slatina, vor putea urmări partida în direct pe TVR2.

 

Categoria: Sport

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *