Liga Aleşilor Locali ALDE: Ioan Ţintean, ales co-preşedinte

Liga Aleşilor Locali ALDE: Ioan Ţintean, ales co-preşedinte

Conducerea Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a organizat recent Conferința Națională a Ligii Aleșilor Locali, eveniment la care au participat reprezentanți ALDE din toate județele. Filiala Județeană ALDE Bistrița-Năsăud a fost prezentă cu o delegație formată din 50 de aleși locali, actuali primari, viceprimari, consilieri județeni și consilieri locali.

20160923_130815

Cu acest prilej, conducerea centrală i-a desemnat pe Ioan Țintean – vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, respectiv președinte al Organizației Județene ALDE și pe Viorel Ilie – primar Moinești, județul Bacău, în funcțiile de copreședinți ai acestei structuri.

 

Călin Popescu Tăriceanu a menționat în cuvântul său, că desfășurarea întâlnirii cu Liga Aleșilor Locali și reorganizarea structurii, după rezultatele alegerilor locale, constituie practic startul pentru reluarea activităților politice, în vederea pregătirii viitoarelor alegeri. „Am fost întrebat deseori cum participăm la viitoarele alegeri. Reprezentanții ALDE vor participa la următoarele alegeri parlamentare, așa cum au participat și la locale, singuri pe listă ca să demonstrăm că suntem cel mai important partid de centru-dreapta și singurul partid liberal din România. Așadar, nu vom face liste cu PSD, ne vom prezenta în fața alegătorilor singuri, pentru a-i convinge că ALDE este reprezentantul valorilor, principiilor liberale și că putem să fim un partener legitim de guvernare. Vreau să facem o figură frumoasă și la alegerile din toamnă și am convingerea că dacă vom evolua în acest fel, în următorul ciclu electoral noi vom depăși PNL.. Numai candidând pe cont propriu avem legitimitatea publică de a susține o agendă liberală de centru-dreapta în alegeri și, ulterior, de a impune măsuri de guvernare de factură liberală.

 

În aceeași ordine de idei, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că România se află într-un moment de răscruce. „Deciziile pe care cu toții le vom lua în următoarele săptămâni vor defini viitorul României pentru anii ce vor urma. Așadar, avem două variante. Fie stopăm derapajul spre dictatură și revenim într-o logică de guvernare democratică – în care drepturile și libertățile cetățenilor sunt respectate, în care România este suverană și își susține poziția cu demnitate în regiune și în lume –  fie alunecăm mai departe spre dictatură, spre statul de drepți, în care guvernele nu sunt alese democratic, iar cei care au puterea nu mai răspund în fața românilor și primesc mai degrabă ordine din afară”.

 

Ioan Țintean, în calitate de copreședinte al Ligii Aleșilor Locali ALDE, a început prin a face referire la obligațiile aleșilor locali, definind principiul de a fi liberal: „A fi liberal, înseamnă a fi capabil să-ți iei soarta în propriile mâini, să iei decizii și să-ți asumi. Iar noi așa am înțeles să ducem liberalismul mai departe. Nu ne-a fost frică să o luăm de la capăt și să construim de la zero, iar rezultatele unei munci asidue nu au întârziat să apară. Acum, următorul pas este să ne concentrăm pe buna organizare a alegerilor parlamentare, în așa fel încât să obținem rezultate favorabile, să ne întărim structurile și să trecem la un alt stadiu. Ca orice partid cu pretenții, pregătirea propunerilor noastre pentru programul de guvernare necesită o muncă amplă, de mare răspundere, iar Liga Aleșilor Locali poartă o mare parte a acestei responsabilități. Din experiența mea, cele mai reale informații pentru pregătirea programului de guvernare se realizează prin intermediul aleșilor locali, pentru că ei asigură cureaua de transmisie între populaţia din teritoriu și centru. Nimic nu e câștigat dinainte, așa că implicarea noastră trebuie să fie pe măsura așteptărilor pe care oamenii le au de la noi”.

 

La finalul evenimentului, Călin Popescu Tăriceanu a concluzionat că ALDE înțelege să acționeze ca un gardian al democrației și al suveranității naționale, motiv pentru care a lansat invitația către celelalte partide să i se alăture în acțiunea de restaurare a democrației, a respectului față de Constituție și faţă de voința suverană, liber exprimată, a națiunii.

 

Categoria: Politica