Liberalul Ioan Turc, primul atac direct la contracandidatul PSD: Aveți aceleași fantezii păguboase pe banii bistrițenilor ca şi șeful dumneavoastră, Ovidiu Creţu!

Liberalul Ioan Turc, primul atac direct la contracandidatul PSD: Aveți aceleași fantezii păguboase pe banii bistrițenilor ca şi șeful dumneavoastră, Ovidiu Creţu!

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, s-a lansat într-un atac direct la adresa viceprimarului Cristian Niculae, văzut în mediile politice drept candidatul PSD la fotoliul de primar al Bistriţei. Deocamdată, niciuna din formaţiunile politice nu a ieşit în faţă cu un nume sigur, desemnări oficiale urmând să fie făcute publice abia după alegerile europarlamentare. De altfel, PNL a finalizat primul sondaj cu privire la notorietatea a unei duzini de politicieni bistriţeni, www.propolitica.ro urmând să prezinte un clasament neoficial.

Ioan Turc: „ În timp ce primarul Ovidiu Creţu experimenteză diferența netă dintre „în Austria” şi „ca-n Austria”, la Bistrița, vicele Niculae ne spune cā a dispus închiderea pârtiei pentru că „nu putem să ne jucăm cu banii oamenilor”. Atunci de ce vă bateți joc de ei, dl. Niculae? Ne vorbiți despre noi tunuri de zăpadă, care vor fi doar alte tunuri date bugetului local, mai precis bistrițenilor. În condițiile în care factura finală pentru pârtie ne va costa cca 10 milioane de euro, dvs. afirmați jovial că vom ști peste 5-10 ani dacă investiția e bună sau nu. Chiar nu pricepeți că, la 600-700 de metri altitudine, mai ales în contextul schimbărilor climatice, asemenea investiții sunt lipsite de orice suport? M-am bucurat că s-a putut schia câteva zile, schiez și eu. Poate cā se va mai schia câteva zile în această iarnă, însă fondul problemei rămâne acelaşi. Observ că, între timp, încercaţi sā împușcați doi iepuri dintr-o lovitură, să profitaţi și de mulțumirea de o zi a schiorilor, dar să vă și delimitaţi de incompetența administrației din care faceți parte. De fapt, aveți aceleași fantezii păguboase pe banii bistrițenilor ca şi șeful dvs. După ce am propus concesionarea de parcele pentru construirea de locuințe în zona Cocoș, pentru toți bistriţenii activi, indiferent de vârstă, la câteva zile ați făcut o „contraofertā”, pentru un cartier al tinerilor, în cel mai aglomerat perimetru al zonei industriale, lipsit de orice fel de infrastructură. Mai aveţi un an și jumătate de mandat. Încercați să nu mai faceți rău orașului!”.

Categoria: Politica