LEȘU ILVEI, LEGAT LA DJ 172 D

LEȘU ILVEI, LEGAT LA DJ 172 D

Ne apropiem cu pași tot mai concreți de realizarea unui vis, până nu demult, pentru cele aproape 3000 de suflete din comuna Leșu: asfaltarea drumului județean care leagă centrul de comună de Drumul Județean 172D, în Ilva Mică. În total, peste 6,5 km de drum modernizat.

Comuna Leșu este ultima comună din județul Bistrița-Năsăud care nu era conectată cu căi rutiere asfaltate de alte drumuri județene sau naționale. Din prima zi în care am ajuns la Consiliul Județean mi-am propus să construim infrastructură rutieră de calitate între localitățile ”uitate” până atunci. La Leșu am reușit acest lucru datorită alocărilor din Bugetul Consiliului Județean, dar și datorită sprijinului Guvernului României.

Acum lucrăm la ultimele detalii ale investiției și joi în această săptămână vom avea recepția finală a lucrărilor! De asemenea, la intrarea din DJ 172D spre Leșu lucrăm la un pod peste râul Ilva, care va fi construit până la finalul anului!

Categoria: Administratie