JEAN PĂDUREANU VA FI ÎNHUMAT PE 1 IANUARIE 2017, ORA 13:00

JEAN PĂDUREANU VA FI ÎNHUMAT PE 1 IANUARIE 2017, ORA 13:00

Fostul președinte ale clubului de fotbal Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, decedat joi noaptea, la vârsta de 80 de ani, va fi înmormântat în data de 1 ianuarie la Bistrița, a anunțat familia sa

COMUNICATUL FAMILIEI

Cu adâncă durere în suflet anunțăm trecea spre veșnicie în noaptea de 29 decembrie 2016, ora 24:00, a celui care ne-a fost frate și unchi, Jean PĂDUREANU!

Pentru toți cei ce l-au cunoscut și prețuit ca OM și susținător al fotbalului bistrițean și românesc, care doresc să își ia rămas bun de la el, anunțăm că trupul neînsuflețit va fi depus astăzi, 30 decembrie 2016, începând cu ora 14:00, la Capela Cimitirului Evanghelic din Bistrița de pe Bulevardul ”General Grigore Bălan” (lângă Domus).

Mâine, 31 decembrie 2016 la ora 13:00, va avea loc Slujba de Priveghere (în aceeași locație), iar duminică 1 ianuarie 2017 de la ora 13:00 va avea loc slujba de înmormântare.

Nu te vom uita niciodată, dragul nostru frate și unchi!

Bunul Dumnezeu să își așeze sufletul în locul celor drepți!

Cel mai longeviv președinte de club din fotbalul românesc s-a retras din funcția de președinte al clubului Gloria în ianuarie 2013 și a devenit președinte onorific al grupării.

A fost condamnat, la 4 martie 2014, la trei ani și patru luni închisoare cu executare pentru înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani în dosarul transferurilor de jucători, fiind găsit vinovat de către instanță pentru declararea unor sume mai mici în cazul transferurilor fotbaliștilor Ionel Ganea și Lucian Sânmărtean la cluburile VfB Stuttgart, respectiv Panathinaikos Atena.

Încarcerat la Spitalul Penitenciar Jilava, Pădureanu a fost eliberat condiționat la 18 iunie 2015, din cauza problemelor de sănătate.

Federația Română de Fotbal, pe site-ul său, și CS Universitatea Craiova (club la care a jucat), pe Facebook, au transmis mesaje de condoleanțe familiei fostului conducător de club.

Categoria: EVENIMENT