ISTORIE ROMÂNEASCĂ ȘI CREDINȚĂ: Bisericuțele din lemn ale județului Bistrița-Năsăud. Astăzi: Sălcuța

ISTORIE ROMÂNEASCĂ ȘI CREDINȚĂ: Bisericuțele din lemn ale județului Bistrița-Năsăud. Astăzi: Sălcuța

În judeţul Bistriţa-Năsăud există 39 de biserici de lemn din cele 1440 construite până în 1918 în toată ţara. Alte opt bisericuţe din Bidiu, Borleasa, Buza Cătun, Coasta sau Gledin au fost dărâmate pentru a face loc noilor biserici ori  sunt într-o stare  avansată de degradare. Preciyăm faptul că Bisericuţa din Păltineasa a fost restaurată, alături de o alta de la Sângeorzu-Nou. Pe lista Programului Naţional de Reabilitare au mai intrat Biserica din Burgund, cele din Teaca, Vermeş şi Sărata. În cele ce urmează vă propunem un serial despre aceste monumente istorice, simboluri ale istoriei și credinței ortodoxe pe aceste meleaguri. Este bine de știut faptul că în multe din aceste cazuri, reparația acestor bisericuțe a fost susținută intens și de primarii din comunele pe raza cărora se găsesc respectivele monumente istorice.

 

Ridicată pe vîrful unui mic deal din satul Sălcuţa, comuna Sînmihaiul de Câmpie, biserica de lemn este considerată un monument istoric, clasa A, lăcaşul de cult datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Cei aproape 300 de ani scurşi de la prima sfiinţire nu au iertat construcţia, la această oră, aceasta, aflându-se într-un avansat stadiu de degradare. Din punct de vedere tehnic, partea cea mai afectată de trecerea timpului, de ploi şi de zăpezi, este acoperişul făcut din şindrilă. Pentru că  eforturile primarului comunei Sînmihaiul de Câmpie, Ioan mate, s-au dovedit zadarnice, proiectul de reabilitare fiind respins de ministerul de resort, edilul a apelat la prieteni, la „oameni de bine” .  Apicultor în Sălcuţa şi pădurar în Tiha Bârgăului, Gheorghe Rus, impresionat de vechimea bisericii, a scos bani din propriul buzunar şi acum finanţează lucrările de reabilitare a acoperişului cu şindrilă nouă.

Un apicultor din Sînmihaiul de Câmpie a salvat cu bani din propriul buzunar biserica de lemn  din satul Sălcuţa. Transportat aici  de pe valea Bârgăului în anul 1788, lăcaşul religios a ajuns într-un avansat stadiu de degradare, iar pictura interioară este în pericol de-a dispărea definitiv. Cu ajutorul primarului Ioan Mate, Gheorghe Rus reabilitează acoperişul din şindrilă al acestei biserici unice în judeţul Bistriţa-Năsăud.

În ceea ce priveşte şindrila, lemnul, spune Rus, este  un răşinos special, adus de la peste 1600 de metru altitudine şi tratat special contra insectelor şi intemperiilor. Mai mult, Rus povesteşte că lemnul provine dintr-un transport refuzat de o firmă din Spania care construieşte viori, pe motiv că a fost “cules” mai târziu. 30 de mii de lei a costat toată această intervenție care salvează pe încă o peripoadă bună de timp pictura din interior, specifică bisericilor din Transilvania secolului al XVIII-lea.

 

 

Biserica este trecută pe lista monumentelor istorice, pisania de pe peretele care desparte naosul de pronaos indicând anul 1788 ca dată de construire a bisericii. Pronaosul şi absida altarului au forma unui poligon, în timp ce naosul ia forma unui dreptunghi. Biserica de lemn din Sălcuţa a păstrat pictura interioară doar în naos şi în altar. Deşi nu se cunoaşte autorul ei, specialiştii au concluzionat că pictura este una populară, specifică bisericilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Cei care s-au ocupat de pictură au ales atât culori calde, cât şi reci, şi au reuşit să le imbine astfel încât să nu reiasă contraste puternice şi să se formeze o anumită armonie. Tonurile intermediare s-au obţinut prin suprapunerea culorilor închise asupra celor deschise, iar formele simpliste sunt conturate larg, acest lucru conferind ideea de nobleţe a personajelor.
Construcţia se sprijină pe o fundaţie de piatră şi talpă din lemn. Pereţii sunt realizaţi din „cioplitură” de stejar, bârne de secţiune dreptunghiulară, îmbinate la capete în cheotoare în unghi obtuz („coada de rândunică”). Bârnele din partea de sus se continuă în afara pereţilor, luând forma de consolă treptată. Streaşina, susţinută de console, nu este foarte largă. Acoperişul este unitar, învelitoarea fiind realizată din şindrilă. Turnul, amplasat deasupra pronaosului, are baza pătrată şi galerie deschisă cu două arcade pe fiecare latură. Coiful, piramidal, are înălţime medie. Intrarea este pe peretele sudic al pronaosului, uşa fiind simplă, fără arcadă şi fără motive decorative pe ancadrament. La interior naosul şi pronaosul sunt delimitate prin perete prevăzut cu deschideri laterale realizate într-o etapă ulterioară şi o deschidere centrală, pentru trecere, pe ancadramentul căreia, în partea superioară înspre naos, este pictată inscripţia cu data „29 septembrie 1788”. Cel mai probabil aceasta este ziua sfinţirii după pictarea interiorului. Pronaosul este tăvănit, iar naosul are bolta semicilindrică.
Pictura interioară se păstrează în altar şi naos. Nu se cunoaşte numele zugravului. Este o pictură de factură populară, specifică bisericilor de lemn din Transilvania sec. al XVIII-lea.
Din păcate, documentele despre Biserica de lemn din Sălcuţa sunt aproape inexistente, acesta fiind motivul pentru care nu se ştiu prea multe despre istoria acesteia. Se ştie, însă, că foarte mult timp a fost administrată şi îngrijită de preoţii din satele de lânga comună, iar începând cu anul 1900 încep să se cunoască şi numele preoţilor care au slujit în această biserică. Indiferent care este istoria acestui monument istoric, locuitorii comunei Sânmihaiu de Câmpie sunt foarte mândri că au o asemenea biserică, pe care o cinstesc participând la slujbele care se ţin în ea.

 

 

Categoria: EVENIMENT