ISTORIE POLITICĂ: 24 IANUARIE 1859 ŞI EUROPA

ISTORIE POLITICĂ: 24 IANUARIE 1859 ŞI EUROPA

După terminarea războiului Crimeii, în baza Congresului de la Paris (13 februarie 1856 – 18 martie 1856) s-a hotarat desfiinţarea protectoratului rusesc asupra Principatelor Romanesti şi a Balcanilor şi înlocuirea lui cu o garanţie colectivă a marilor puteri vest-europene, garanţie faţă de Imperiul Otoman.

La doi ani diferenţă, prin Convenţia de la Paris, din august 1858, s-a stabilit statutul Principatelor Române, printr-un document care stipula normele fundamentale referitoare la situația politico-juridică a ţărilor româneşti:
• Articolul 1 – prevedea unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Sultanului”.
• Articolul 2 – garanta autonomia Principatelor.
• Articolul 3 – prevedea alegerea unor domni alesi separat, în cele două principate.
În baza prevederilor Congresului de la Paris, din anul 1856, turcii, prin sistemul de administrare a Principatelor Române, căimacanie, au făcut, în anul 1857, alegeri pentru divanul ţărilor (adunari ad-hoc), care au fost fraudate chiar de către caimacani, ieşind în totalitate doar partida anti-unioniştilor. Francezii şi englezi, urmare reclamaţiilor boierilor români unionişti, au solicitat sultanului turc, organizarea de noi alegeri.
În octombrie 1858, Poarta Otomană numeşte pentru cele două Principate Române câte trei caimacani:
• I. A. Cantacuzino,Vasile Sturdza şi Anastasie Panu, în Moldova
• Emanoil Băleanu, Ioan Manu şi Ioan Filipescu, in Muntenia,
cu sarcina şă pregătească alegerile pentru Adunarile Elective, să le urmarească activitatea şi să le supravegheze până la alegerea noilor domni ai Principatelor Române.
În ziua de 28 decembrie 1858 se numesc candidaţii, de către divanul Moldovei: Mihail Sturdza, fost domn al Moldovei, Grigore Sturdza (Muchlis Pasa), fiul său, poetul Vasile Alexandri, cărturarul Costache Negri, Petre Mavrogheni, Anastasie Panu, Lascăr Catargi, Lascăr Rosetti şi Alexandru Ioan Cuza. Votul va fi contrar lui Mihail Strudza şi a fiului său Grigore, foşti paşoptişti votându-l pe Ioan Alexandru Cuza, după ce Lascăr Catargi şi Lascăr Rosetti au renunţat la candidatura, pentru susţinerea lui Cuza, considerând că li se pare ciudată situatia ca primul Domn Ales al Moldovei să se numească: Lascăr I !
La 5 ianuarie 1859, toţi participanţii din Adunarea Electivă, l-au votat, în umaninimtate de voturi (48) ca domn al Moldovei pe Ioan Alexandru Cuza. Partizanii lui Mihail Sturdza şi ai fiului său Grigore, au fost sfătuiţi, ca împăciuire, între fostul domn şi fiul său, să aleaga calea de mijloc, votându-l pe Cuza.
În Ţara Românească, Alexandru Ioan Cuza nu l-a avut contracandidat principal, decât pe Barbu Bibescu-Știrbei, care însă l-a avut ca duşman pe Alexandru Dimitrie Ghica, care a cerut boierilor săi, în calitate de fost domn, şi caimacan al Munteniei, să aleaga ca domn al Ţării Româneşti pe Domnitorul, ales al Moldovei !
La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales, şi Domn al Ţării Româneşti, de către reprezentanţii Aunarii Elective a Munteniei.
Practic, românii au trecut sub tăcere (au eludat), articolul 3 din Convenţia de la Paris, care prevedea alegerea unor domni diferiţi, în cele două principate, alegând prin hotărâre separată, acelaşi domnitor, pe Alexandru Ioan Cuza !
Marile Puteri Europene şi Poarta Otomană, cu toată opoziţia lor, foarte agresivă, nu au avut altceva de făcut, decât să accepte pe moment, hotărârea celor două Adunări Elective ale Principatelor Române !

CORNEL BÎRSAN

Categoria: Istorie Politică