Ionuț Simionca, PMP: „Start-up Nation, păcăleala anului 2018”

Ionuț Simionca, PMP: „Start-up Nation, păcăleala anului 2018”

În declarația sa politică, vicepreședintele pentru mediul de afaceri, industrie și antreprenoriat al Mișcării Populare a cerut ministrului Ștefan-Radu Oprea să renunțe la propunerile aberante de modificare a Programului Start-up Nation față de forma aprobată de Parlament. Conform declarației sale, companiile din domeniul IT vor fi defavorizate de schimbările aduse grilei de evaluare a celor ce solicită sprijinul nerambursabil: „În timp ce sute, poate chiar mii de tineri români care visează să își facă imperii după modelul lui Mark Zuckerberg își pregătiseră deja planurile de afaceri pentru ediția din 2018 a Programului Start-up Nation, Guvernul Dragnea-Dăncilă le dă o palmă acestor antreprenori visători. Prin modificarea grilei de evaluare a proiectelor, IT-ul nu mai poate obține punctaj maxim, fiind devansat, de exemplu, de serviciile de pompe funebre”.

Programul Start-up Nation 2018 își propune să contribuie la revigorarea mediului economic, creșterea numărului de salariați, reducerea numărului de șomeri și creșterea consumului dar, în opinia deputatului Ionuț Simionca, scopurile nu pot fi atinse dacă nu sunt încurajate de către guvernanți industriile care susțin o dezvoltare durabilă: „În aceași logică PSD-istă, o firmă de IT este mai puțin valoroasă decât o șaormerie sau decât o spălătorie de mașini, cu fisă sau fără fisă. Logica PSD este greșită atâta timp cât România poate deveni competitivă doar încurajând afacerile generatoare de valoare adăugată brută foarte înaltă, în domenii orientate către o cerere prezentă şi, pe cât posibil, viitoare: industrii creative, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, robotizare, construcţii de maşini şi utilaje asistate de computer, servicii financiare, agricultură ecologică etc.”

 

De la tribuna Camerei Deputaților, Simionca a cerut oficialilor de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat să renunțe la selectarea dosarelor din program pe principiul „primul venit-primul servit”: „Pentru marea majoritate a apelurilor derulate din Fonduri Structurale s-a renunțat,  încă din anul 2014, la aplicarea acestui principiu pentru apelurile ce vizează investiții în mediul privat. Mai mult, ultimele încercări de a reintroduce sistemul „primul venit – primul servit” s-au soluționat cu eșec”, reamintind faptul că sesiunea de înscriere pentru Schema de ajutor de minimis instituită prin HG 274/2013 a fost anulată cu mare scandal și cu suspiciuni de fraudă.

 

În încheierea declarației sale, deputatul PMP de Bistrița-Năsăud l-a îndemnat pe ministrul Oprea să renunțe la  practicile PSD care împiedică dezvoltarea economiei și să-i încurajeze pe tineri, amintindu-i cuvintele lui Steve Jobs: „Oamenii care sunt suficient de nebuni ca să creadă că pot schimba lumea sunt și cei care o fac.”

 

 

Categoria: Politica

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *