Ionuț Simionca: PMP are un candidat de marcă la alegerile prezidențiale, pe Theodor Paleologu

Ionuț Simionca: PMP are un candidat de marcă la alegerile prezidențiale, pe Theodor Paleologu

PMP s-a întrunit astăzi în ședința Colegiului Național, întâlnire în cadrul căreia PMP l-a desemnat pe Theodor Paleologu drept candidat al acestei formațiuni politice la alegerile prezidențiale. El a fost votat în unanimitate  la propunerea preşedintelui de onoare al PMP, europarlamentarul Traian Băsescu.

Prezent la ședință, deputatul Ionuț Simionca a spus următoarele: ” Am susținut prin vot, la Colegiul Național al PMP, această candidatură a unui intelectual fin, cu simțul umorului, care crede în valorile creștine și liberale. În aceeași ședință, Caius Cârcu a fost ales, la propunerea mea, secretar executiv al PMP”.

 

De asemenea, Mihail Neamţu a fost validat ca purtător de cuvânt al partidului şi al campaniei prezidenţiale.

„Este un moment important din partea PMP, Colegiul Naţional al PMP l-a desemnat cu unanimitate de voturi pe strălucitul profesor şi diplomat Theodor Paleologu candidatul nostru pentru funcţia de preşedinte al României. După un preşedinte spectator, România are nevoie de un preşedinte implicat, care ştie ce vrea pentru această ţară”, a declarat liderul PMP, Eugen Tomac.

La rândul său, Paleologu a spus că a acceptat propunerea PMP, precizând că una din marile sale teme de campanie va fi educaţia.

„Am considerat că este datoria mea să fac acest lucru şi îmi propun să fac din această campanie electorală ceva cu totul nou, şi anume, un imens exerciţiu pedagogic la scara naţiunii întregi. Vor fi cursuri pro bono la scară naţională şi convingerea mea este că totul începe şi se termină cu educaţia. De aceea, educaţia va fi una din marile mele teme de campanie. Consider că e destul de ruşinos faptul că doi foşti profesori nu sunt în stare să vorbească fără fiţuici. Citesc prost texte proaste, scrise de consilieri proşti”, a afirmat Paleologu.

El a susţinut că are toate calităţile necesare să coordoneze „cu adevărat” politica externă a ţării, ca diplomat şi om care a trăit 19 ani în afara ţării.

„Cred că pot să fac o diferenţă, iar pentru o ţară ca România, politica externă este absolut vitală. Nu poate exista politică internă bună fără o politică externă bună, făcută de oameni care chiar se pricep. Este inacceptabil ca ambasade să stea neocupate de ani de zile. Este vina Guvernului şi a preşedintelui”, a apreciat Paleologu.

Categoria: Politica

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *