Ioan Turc, președinte PNL BN: Observ că Bistrița este singurul oraș cu 3 primari

Ioan Turc, președinte PNL BN: Observ că Bistrița este singurul oraș cu 3 primari

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc a ieșit în această dimineață cu un nou atac la adresa PSD dar și a ”celor 3 primari care administrează Bistrița: Ovidiu Crețu, Cristian Niculae și Radu Moldovan”.

Ioan Turc: ” În urmă cu 11 ani, Ovidiu Crețu câștiga alegerile în Bistrița promițând, împreună cu Radu Moldovan, șeful său politic, cā vor moderniza oraşul și vor construi un mare complex sportiv și de agrement în zona Cocoș: Wonderland. Paradoxal, le-a ținut figura cu promisiunea și în 2012, și în 2016. După 11 ani, în Wonderland avem un rât plin de noroi și pietre, numit pârtie, care ne costă doar 10 milioane de euro. Orașul a ajuns între timp o ruină. Ne rupem mașinile pe drumuri și picioarele pe trotuare cu “piatră naturală”, stăm in ambuteiaje, e o mizerie de s-ar crede că firma de salubritate e mereu în grevă, deși tarifele sunt de top. Iluminatul public e ca în timpul războiului, pe camuflaj. Oamenii se ceartă pentru un loc de parcare, nu s-a construit nicio școală sau o grădiniță, iar cele existente sunt vai de ele. În piațā, oamenii iarna îngheață împreună cu marfa, iar vara se scurg de cald și produsele se strică pe tarabe. Avem o mulțime de drumuri de pământ și zone, inclusiv cartiere, fără apă, canalizare și curent. Parcul industrial zace gol, iar oamenii continuă să plece din Bistrița și din județ pentru o viață mai bună. În acest decor, vestea „bunā” pentru anul electoral vine tot de la PSD: vă facem complex sportiv în Wonderland și dārâmăm stadionul ca să mărim parcul. Același slogan, aceiași autori, doar că locul primarului Ovidiu Crețu a fost luat de Cristian Niculae, alături de același Radu Moldovan.

De fapt, orașul are astăzi trei primari și suferă ca și copilul cu mai multe moaşe.

“Este un proiect care va aduce bunăstare”, se iluzionează vicele Niculae, fără să ne lămurim de bunăstarea cui e vorba. Ar fi bun un complex sportiv, dar cred că oamenii vor în primul rând drumuri bune, curățenie, lumină pe străzi, școli și grădinițe moderne, locuri de muncă bine plătite, parcări, apă și canalizare.

Lui Radu Moldovan, în calitate de primar-șef, dacă tot are bani să cumpere stadionul, îi sugerez să achiziționeze prima dată Hala Decebal. Măcar să ne alegem și noi, bistrițenii, cu ceva, după ce se vor împlini 12 ani de dezastru”.

 

Categoria: Politica