Ioan Turc: Domnule Crețu, ați scris un text plin de erori și omisiuni!

Ioan Turc: Domnule Crețu, ați scris un text plin de erori și omisiuni!

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, îi răspunde primarului Bistriței, Ovidiu Crețu în chestiunea așa-ziselor conserve de ton iradiate. Turc susține că edilul a răspuns pripit, iar, dacă ar fi recurs la o minimă documentare, nu ar exista atât de multe greșeli într-un text atât de scurt.

” În primul rand, subliniez faptul că informația privitoare la posibila contaminare cu Cesiu 137 a tonului capturat din anumite perimetre din Pacific, urmare a dezastrului ecologic de la Fukushima, am luat-o din presa națională și străină (televiziuni şi presā scrisă). În ţara noastra, problema a fost ridicată de către “Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România”(APC), recunoscutā ca fiind de utilitate publicā prin HG nr. 1106/2005, al cărei studiu nu a fost contestat de nici o instituție publică sau de o altā entitate. Acesta este motivul pentru care, atunci când am aflat că distribuiți conserve cu ton capturat în perimetrul FAO 71, am considerat că este de datoria mea sā intervin. Din pācate, in ţara noastrā, viaţa oamenilor nu este tratată ca valoare supremā de către autoritāţi. Pentru acuratețe, l-am citat pe dl. Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, președintele APC”, arată Turc.

El susțiune că, primăria Bistrița a scris un comunicat plin de erori și omisiuni: ” În magazine nu găseşti conservele distribuite de dvs, pentru că cei care aprovizioneazā cunosc problema. Spuneţi cā doar perimetrul FAO 61 a fost afectat, dar și un copil înțelege că, în asemenea situații, apar diferite nivele de risc. APC și surse din străinātate enumerā următoarele perimetre: FAO 61, 67, 71, 77, 81, 87 și 88. Induceţi în eroare oamenii spunând că durata medie de viata a acestui peşte este de 5 ani. Dacă v-ar fi preocupat cu adevarat acest subiect, tabelul de pe wikipedia ar fi fost edificator. Tonul traieste între 5 și 50 de ani, iar specia de ton din conservele pe care le-ați distribuit oamenilor cu venituri mici, trāieşte între 6 și 12 ani. (Imaginile 1şi 2, conform wikipedia, coroborat cu imaginea 3). Mai mult decât atât, conservele distribuite sunt produse în anii 2016 și 2017 (Imaginile 4 și 5). Dacā adăugăm și faptul că perioada de înjumātāţire a cesiului este de 30 de ani, iar la Fukushima “deversările continuā”, este limpede cā vă contraziceți singur!”, mai spune liderul liberal bistrițean.

” În concluzie, atata timp cât rezultatele studiului APC Romania nu sunt infirmate de alte studii, repet solicitarea de a nu mai distribuii asemenea conserve. Sunt zeci, poate sute de sortimente de peşte conservat pe piaţā, inclusiv ton! Aveaţi de unde alege! În ceea ce priveşte amenințarea că voi plāti pentru aceste afirmații, vă mărturisesc faptul că am conştiinta curatā. Oricum, plătesc alături de toți bistrițenii factura mandatelor dumneavoastră”, conchide Ioan Turc.

Categoria: Politica