IOAN TURC: De la Iuliu Maniu la Corneliu Coposu

IOAN TURC: De la Iuliu Maniu la Corneliu Coposu

La 21 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu, unul dintre cei mai vehemenți luptători împotriva comunismului și la aproape un secol de la pronunțarea unei nedrepte sentințe comuniste împotriva predecesorului său, Iuliu Maniu, Partidul Național Liberal îi cheamă alături pe toți cetățenii României care încă mai cred în ideea națională, în democrația curată, în constituționalismul nefalsificat, în introducerea unei concepții morale în viața de stat și în cea socială, întruchipare a demnității naționale și a demnității sociale.

Așa dupa cum spunea Iuliu Maniu la 21 noiembrie 1937, fără a ști că după 10 ani, pe 11 noiembrie 1947 un tribunal popular, la ordinele comuniștilor vremii, avea să dea cea mai cruntă sentință: temniță grea pe viață, confiscarea averii, muncă silnică și degradare civică.

Doctor în drept, Iuliu Maniu a desfășurat activitate politică încă din vremea studenției și a luptat mereu pentru apărarea drepturilor românilor. S-a născut în 8 ianuarie 1837, în localitatea Bădăcin din județul Sălaj, poate nu întâmplător din acelaș județ cu actualul și viitorul premier al României, iar la 24 de ani a devenit membru în comitetul de conducere al Partidului Național Român. În anul 1906 ajunge deputat în parlamentul de la Budapesta, unde s-a făcut remarcat prin vigoarea cu care a apărat drepturile românilor. Tot în anul 1906, se întoarce în Transilvania unde militează pentru unirea Transilvaniei cu România. A fost Preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, preşedinte al Consiliului de Miniştri – ”Luptător acerb pentru democrație, a fost adversar al tuturor dictaturilor: carlistă, legionară, antonesciană, comunistă”, afirmă profesor Constantin Totir, în cartea sa ”Prigoniții biruitori”.

Potrivit prof. universitar dr. docent Gabriel Ţepelea, primele măsuri ale lui Iuliu Maniu ca preşedinte al Consiliului de Miniştri au fost defiinţarea cenzurii şi a stării de asediu, descentralizarea administrativă, aplicarea de măsuri în favoarea muncitorilor, instaurarea unei politici externe pe baza principiului ca „aceasta nu aparţine partidelor, ci ţării”, reorganizarea „Casei Rurale” şi a Camerelor de Agricultură, vânzarea pe credit a maşinilor agricole, organizarea învăţământului agricol, consolidarea proprietăţii ţărăneşti, modernizarea transportului rutier în special, în esență dezideratele aflate și acum în programul de guvernare ale Partidului Național Liberal și Platforma #ROM NIA100 a lui Dacian Cioloș. ”Acuzat de trădare pentru intenţia de a trimite o echipă de fruntaşi în străinătate, Iuliu Maniu e arestat în iunie 1947 şi condamnat la închisoare pe viaţă. Astfel îşi sfârşeşte zilele la Sighet în 1953, omul de stat a cărui viaţă a fost o luptă necontenită împotriva opresiunii din afară şi dinăuntru, a dictaturilor care au bântuit acest colţ de lume.

iuliu2

Ceea ce a spus Iuliu Maniu despre Europa în urmă cu aproape un secol, se poate vedea astăzi prin existența acestui mare organism care se numește Uniunea Europeană: „Europa de mâine – spunea Maniu imediat după Unire – va fi cea a uniunilor (…). Acest moment inexorabil nu trebuie să găsească poporul nostru nepregătit. Conducătorii politici trebuie să cultive calităţile profesionale şi morale ale românilor astfel ca ei să nu devină în noul context de liberă circulaţie a valorilor un fel de neoiobagi în raport cu alte popoare. Deci pregătire de specialitate, pregătire politică şi morală, pentru a face faţă concurenţei inevitabile!”. Fără a „plagia” ci conștienți de adevărul acestor cuvinte, Partidul Național Liberal militează pentru măsuri care să aducă românilor aceste calități, prin programul de guvernare ale Partidului Național Liberal și Platforma #ROM NIA100 a lui Dacian Cioloș.

Corneliu Coposu este omul care și-a făcut ucenicia politică pe lângă Iuliu Maniu, fiind mai întâi director de cabinet și apoi secretar politic al lui și unul dintre cei mai de încredere oameni pe care liderul țărănist i-a ținut aproape. Cariera politică a fost aceea a unui om atașat profund de principiile democratice și creștine, de aspirațiile legitime ale poporului român. A fost unul din oponenții înverșunați ai oricărei dictaturi. În iulie 1947 a fost arestat de către comuniști pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru „crimă contra reformelor sociale”, petrecând următorii 17 ani într-un regim sever de izolare în penitenciar. Și-a asumat reluarea activității politice în cadrul nucleului țărănist în anul 1987 când a reluat legătura cu liderii partidelor creștin-democrate europene. Între 1990 și 1995, Coposu a fost președintele Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat. În acest timp, liderul țărăniștilor a demonstrat că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a președintelui de atunci – Ion Iliescu și a Frontului Salvării Naționale era cea a opoziției unite, alături de Partidul Național Liberal.

Moartea sa, în 11 noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni veniți din întreaga țară.

Suntem așadar într-un moment solemn de profundă aducere aminte a doi dintre eroii națiunii române, ale căror năzuințe au fost condamnate grav de către comuniști. În spiritul principiilor pentru care aceștia au luptat, avem obligația, fiecare dintre noi, să promovăm adevăratele valori naționale: securitatea și unitatea națională, apărarea drepturilor omului și ale familiei, garantarea proprietății private, accesul liber și egal la educație și sănătate.

Ioan TURC
Prim-vicepreședinte coordonator PNL Bistrița-Năsăud
Președinte al Organizației Municipale PNL Bistrița.

PE