Ioan Ţintean: Schimbarea șefului Executivului înseamnă o nouă provocare, o speranță și de ce nu, o certitudine!

Ioan Ţintean: Schimbarea șefului Executivului înseamnă o nouă provocare, o speranță și de ce nu, o certitudine!

Vicepreşedintele ALDE, Ioan Ţintean a spus astăzi că formaţiunea politică al cărei reprezentant este în Bistriţa-Năsăud merge mai departe pe drumul politic ales în 2016, susţinând mai departe coaliţia aflată la Guvernare.

Mai mult, liderul democrat-liberal susţine că schimbarea șefului Executivului înseamnă o nouă provocare, o speranță și de ce nu, o certitudine că asumarea programului de guvernare trebuie să continuie și să insiste pe realizarea tuturor măsurilor scrise în program, astfel ca, așteptările cetățenilor să fie satisfăcute în cel mai scurt timp.

În sprijinul afirmaţiilor sale, Ioan Ţintean aduce şi cifrele primului sondaj de opinie din 2018, cercetare sociologică a CURS şi care confirmă o creştere a ALDE la nouă procente: „ Faptul că, măsurile și realizările guvernamentale din 2017, au fost pe măsura așteptărilor celei mai mari părți a populației o dovedește și ultimul sondaj de opinie. Ambele partide atât PSD cât și ALDE se bucură de încrederea populației 42-43 % PSD, 9-10% ALDE. Creșterea de la 6% la peste 9% în cazul ALDE dovedește că participarea la guvernare și implicarea în rezolvarea multor proiecte și programe dificile așteptate de oameni o fost una inspirată și denotă curaj, seriozitate din partea partidului nostru”, mai spune Ţintean.

În ceea ce priveşte direcţiile ALDE pentru 2018, liderul bistriţean identifică următoarele: asigurarea drepturilor și libertăților cetățenești; sprijinirea capitalului autohton; o fiscalitate mai suplă cum ar fi: reducerea de la 16% la 10% a impozitului pe venit și de la 16% la 5% a impozitului pe dividente și alte priorități legate de investiții și dezvoltarea echilibrată a României.

 

„Se știe din experiența trecutului că o fiscalitate mai puțin împovărătoare duce la o colectare mai bună la buget!”, conchide Ioan Ţintean.

 

 

 

 

 

 

 

Categoria: Politica