IOAN OLTEAN: ” Fac un apel, pe această cale, către colegii din Senat să nu permită nimănui să intre nici cu bocancii şi nici cu pantofii cu toc în cercetarea românească”

IOAN OLTEAN: ” Fac un apel, pe această cale, către colegii din Senat să nu permită nimănui să intre nici cu bocancii şi nici cu pantofii cu toc în cercetarea românească”

Necesitatea creşterii  performanţei sistemului românesc de învăţământ superior şi cercetare – dezvoltare – inovare a generat înfiinţarea, în anul 2010, a Unitatăţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, prin intermediul OUG 74/2010.

La cinci ani de la înfiinţarea acestei instituţii Parlamentul Romaniei intenţionează să respingă transformarea în lege a ordonanţei din 2010, după o derulare tumultoasă a procedurii legislative care frizează absurdul, sau ascunde intenţii cel puţin ciudate ale parlamentarilor puterii cu privire nu atât la soarta cercetării româneşti, cât la modul de finanţare a acesteia. Astfel, în luna octombrie a anului 2010 proiectul de lege pentru aprobarea OUG 74/2010 este înregistrat la Camera Deputaţilor, dezbătut şi adoptat în 2 noiembrie 2010. Este trimis apoi către Senat unde primeşte aviz negativ de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări la data  de 14.12.2010 şi aviz favorabil cu amendamente din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport in 6.04.2011. Proiectul este înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului în data de 11 mai 2011 şi revine pe ordinea de zi după încă un an, când va fi retrimis la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport pentru raport suplimentar. După aproape doi ani, la data de 17 februarie 2014 vine şi avizul suplimentar de la Comisie, de data aceasta unul negativ, iar proiectul de lege este înscris pe ordinea de zi. Numai că în decurs de 4 ani de slalom procedural proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă (forma aduptată de Camera Deputaţilor) este respins de Senat şi se transformă în Proiect de lege privindrespingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2010. Legea trimisă către promulgare este retrimisă în Parlament cu solicitare de reexaminare din partea preşedintelui Traian Băsescu, dar Camera Deputaţilor adoptă în data de 15 aprilie 2014 Legea de respingere a OUG 74/2010, ca urmare a cererii de reexaminare şi în prezent se află la Senat unde, în urma semnalelor puternice din mediul academic şi a reacţiilor opiniei publice a fost retrimisă de pe ordinea de zi înapoi la comisie, probabil aşteptându-se un moment de lipsă de vigilenţă din partea presei pentru a o putea adopta. Am expus tot traseul procedurii legislative prin care a trecut acest proiect pentru a arăta clar intenţia Guvernului şi a partidului de guvernământ de a desfiinţa cel mai profesionist segment din Ministerul Educatiei şi pentru a încerca să desluşim care este miza desfiinţării.

Instituţii similare Unitatăţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, pe modelul unui singur organism care se ocupa de activităţile de cercetare, funcţionează în multe ţări, cum ar fi: Statele Unite ale Americii (National Science Foundation); Franta (Agence Nationale de la Recherche); Elvetia (Swiss National Science Foundation); Germania (Fundatia Germana pentru Cercetare), iar la nivel European este Consiliul European pentru Cercetare (European Research Council).

În România s-a ajuns la un model care a avut cele mai bune şi mai apreciate rezultate şi o abordare profesionistă în derularea de acţiuni coerente şi folosirea eficientă şi transparentă a resurselor, pe baza principiilor implementate în instituţii similare din Europa şi din lume.  Nimeni nu a contestat mecanismele şi procedurile implementate de instituţia nou creată, dimpotrivă. Costul redus de management al programelor de cercetare este de aproximativ 2% din valoarea proiectelor finanţate, comparativ cu media europeană de 5%; Cele 3 agenţii de finanţare existente anterior constituirii UEFISCDI aveau un număr de 250 persoane angajate, cu costuri de aproximativ  4,5%. Procesul de evaluare, în cadrul ultimelor competiţii, s-a bazat pe utilizarea, în proporţie de 90%, a evaluatorilor din străinătate, cu un înalt nivel de expertiză, iar costurile aferente evaluării internaţionale sunt similare costurilor unui proces de evaluare care implică experţi naţionali. Fondurile gestionate sunt alocate EXCLUSIV pe bază de competiţie, evaluare internaţională cu cercetători de prestigiu.

Birocratizarea excesivă a procesului de finanţare a cercetării ar fi cel puţin unul din neajunsurile generate de desfiintarea Unitatăţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, pe lângă iscarea de suspiciuni în ceea ce priveşte corectitudinea acordării granturilor în cercetare, transparenţa procedurilor de acordare a finanţării şi chiar direcţionarea preferenţială a fondurilor de cercetare. Şi este firesc să se trezească suspiciuni atâta vreme cât în perioada 2007-2010, înainte de infiinţarea UEFISCDI, Agenţia Managerială de Cercetare Ştiinţifică, Inovare şi Transfer Tehnologic (AMCSIT) derula programul Inovare şi funcţiona pe spaţiul Universităţii Politehnice Bucuresti (UPB), cu conducerea formată din cadre didactice din această instituţie, şi în aceeaşi perioadă UPB a fost, de departe, principalul beneficiar al banilor alocaţi proiectelor de cercetare, UPB fiind coordonator sau partener în 186 (62%) din 298 de proiecte, iar după înfiinţarea UEFISCDI, în perioada 2011-2014, Universitatea Politehnică din Bucureşti a derulat 23 (8%) din 277 de proiecte. Toate acestea în contextul în care preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat este doamna Ecaterina Andronescu, fost rector UPB.

Dacă nu este vorba de intenţii ascunse, înseamnă că poate fi o greşeală a colegilor din Senat şi sper că vor înţelege că dacă ceva merge bine în ţara asta nu trebuie schimbat! Atunci când o instituţie funcţionează 5 ani de zile la standarde profesionale ridicate, nu poţi să-ţi baţi joc de munca acelor oameni, să le spui după 5 ani că activitatea lor nu înseamnă nimic. Dacă Ministerul Educaţiei consideră că sunt unele probleme în funcţionarea acestei instituţii ar trebui să ia în calcul, în primul rând, adoptarea de masuri de îmbunătăţire a activităţii instituţiei şi nu desfiinţarea ei pentru a o lua de la început pe acest drum pe care deja s-a ajuns într-un punct bun.

Fac un apel, pe această cale, către colegii din Senat să nu permită nimănui să intre nici cu bocancii şi nici cu pantofii cu toc în cercetarea românească. Cercetarea şi inovaţia sunt elemente care pot şi trebuie să contribuie decisiv la nivelul de dezvoltare al ţării şi trebuie să facem tot ceea ce ne sta în putinţă, în ciuda lipsei de finanţare, a crizelor financiare, să susţinem cât putem acest domeniu, iar un prim pas este să lăsăm să funcţioneze institutiile care au făcut dovada profesionalismului şi eficienţei.

Categoria: DECLARATII POLITICE