IOAN OLTEAN acuză Ministerul Sănătații de minciună

IOAN OLTEAN acuză Ministerul Sănătații de minciună

Conform dispoziţiilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 75/2009, preţul medicamentelor vândute în România trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament  practicat  într-una  dintre  cele  12  ţări  UE,  stabilite  pentru  comparaţie,  şi  anume, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia, Lituania, Polonia, Germania, Italia, Grecia, Austria, Belgia şi Spania.

În temeiul prevederilor  Ordinului nr. 75/2009, producătorilor de medicamente le revine obligaţia  de  a  actualiza,  în  fiecare  an,  preţul  produselor  vândute  în  România,  în  funcţie de preţurile existente în cele 12 state UE amintite mai sus, respectiv obligaţia de a transmite, în fiecare an, Ministerului Sănătăţii, un nou preţ adaptat la modificările de preţuri din aceste 12 state UE.

Ca practică aplicată, aceasta ar însemna automat un preţ mai mic decât cel practicat în anul anterior. Cu toate că este în vigoare de la data de 30 ianuarie 2009, acest Ordin nu a fost pus în aplicare nici până la momentul actual, luna martie 2015.

După ce a iniţiat acţiuni vehemente de ameninţare cu controale la adresa producătorilor şi distribuitorilor cu referire la obligaţia acestora de a respecta legea, respectiv de a revizui preţul medicamentelor cu termen impus până la data de 10 martie 2015, ministrul sănătăţii a revenit asupra deciziei luate val-vârtej, însă nu oricum. Cu toate că la data de 10 martie, făcuse public faptul că a dispus deja controale în scopul de a-i depista pe producătorii care nu au respectat dispoziţiile Ordinului  nr. 75/2009,  mai  precis  nu  au  revizuit  preţurile  medicamentelor  cu respectarea minimului european practicat în cele 12 state UE până la termenul limită impus iniţial, domnul  ministru  Bănicioiu  a  acordat  acestora  un  nou  termen  de  graţie  pentru  intrarea  în conformitate cu actul normativ din 2009, respectiv până la data de 1 aprilie 2015.

Astfel, cei care au aşteptat şi au sperat ca medicamentele să se ieftinească începând cu data de 1 aprilie 2015, au făcut-o în zadar, întrucât această ieftinire promisă şi asumată public a fost şi este o mare păcăleală, fiind în prezent infirmată de ministrul sănătăţii. În speţă, Nicolae Bănicioiu revine, şi de această dată, asupra termenului limită, cu o mică rectificare: crede cu tărie că o ieftinire a medicamentelor de pe piaţa din România se va putea realiza după sărbătorile de Paşti, mai exact, începând cu data de 1 mai. Ministrul Sănătăţii motivează această întârziere prin necesitatea  publicării  preţurilor  actualizate  ale  medicamentelor  în  Catalogul  Naţional  al Preţurilor Medicamentelor. În calitatea mea de cetăţean de rând, mă întreb care este motivul pentru care această procedură nu a fost deja finalizată din moment ce termenul limită iniţial stabilit pentru ieftinirea preţurilor fusese fixat pentru data de 10 martie 2015 ?

Stimaţi  colegi  deputaţi,  trăim  la  nivel  conceptual,  într-o  Românie  în  care  există o legislaţie aplicabilă, în vigoare chiar din anul 2009, potrivit căreia preţul medicamentelor de pe piaţă trebuie revizuit anual, astfel încât acesta să fie stabilit la cel mai mic nivel dintr-un registru de comparaţie de 12 state UE. În realitate însă, paradoxal, trăim într-o Românie în care preţurile medicamentelor au ajuns şi de 4 ori mai mari, în lipsa acestor revizuiri anuale impuse. Conform datelor statistice actuale, preţul unui medicament antidepresiv pentru tratarea afecţiunilor psihice este de 63,82 lei pe cutie în România, în condiţiile în care cel mai redus preţ este în Germania, unde o cutie  costă  15,92 lei.  De asemenea, diferenţe mari de  preţuri  există şi  în  cazul unor produse mai scumpe. Spre exemplu, un medicament pentru cancer pulmonar şi pancreatic costă 8.361,11 lei pe cutie în România compa rativ cu 7.165,87 lei pe cutie în Grecia.

Din nefericire, nici de această dată guvernul Ponta nu a înţeles că promisiunile făcute către cetăţeni şi nu numai, sunt făcute ca să fie respectate. Nici de această dată, guvernul Ponta nu  a  înţeles  însemnătatea  misiunii  încărcate  de  răspundere  a  unui  Guvern  loial  şi  dedicat interesului superior al cetăţeanului.

Cu regret, constat că, de fapt, guvernul Ponta nu a înţeles niciodată, nici măcar în al doisprezecelea ceas, că o guvernare curată şi eficientă presupune luarea unor decizii ferme, rapide, cu viziune şi strategie elaborată. Românii nu trebuie şi nu vor să se mai descurce singuri.

Au nevoie de sprijin din partea guvernanţilor, a celor care, în temeiul unor promisiuni electorale au ajuns să hotărască destinele celor mulţi.

Categoria: DECLARATII POLITICE