Întâlnirea Eparhială a Tineretului în orașul Beclean

Întâlnirea Eparhială a Tineretului în orașul Beclean

A XIV-a ediție a Întâlnirii Eparhiale a Tineretului (IET) are tema „Pornește în misiune ascultând glasul Lui!” și motto-ul „Ieși din țara ta și din neamul tău și din casa tatălui tău spre țara pe care ți-o voi arăta!” (Geneză 12,1), fiind organizată de Episcopia Română-Unită cu Roma, greco-catolică de Cluj-Gherla prin Departamentul de tineret, în colaborare cu Protopopiatul Beclean, Parohia greco-catolică „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Beclean și ASTRU Cluj.

Programul întâlnirii eparhiale a tinerilor este propus după modelul Zilelor Mondiale ale Tineretului fiind o îmbinare a celebrării (Sfânta liturghie și diferitele momente de rugăciune), cu formarea (umană, spirituală, specifică pentru anumite activități), sărbătoarea și comuniunea (întâlnirea între tineri, schimb de experiență, entuziasm etc.).

Pentru participarea la Întâlnirea Eparhială a Tineretului sunteți rugați să vă înscrieţi până la data de 1 octombrie 2017, ora 20.00 în parohia sau grupul de care aparţineţi.

PROGRAM:

9:00 – Primirea participanților la Biserica Greco-Catolică din Beclean
10.00 – Sfânta Liturghie arhierească
12.00 – Cateheză
12.30 – „Îndeplinește-ți misiunea!”
15.30 – Concluzii
16.30 – Încheierea IET 2017! Ne revedem la IET 2018!

Categoria: EVENIMENT