Îngrijirea persoanelor bolnave la propriul domiciliu, în pericol consecință a unei decizii luate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Îngrijirea persoanelor bolnave la propriul domiciliu, în pericol consecință a unei decizii luate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Bolnavii netransportabili sau toate persoanele care au nevoie de asistență medical la domiciliu ar putea să rămână fără acest serviciu, date fiind standardele imposibil de îndeplinit fixate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Respectivele standarde, spune președintele-director general Camelia Ilișuan, vor intra în vigoare la data de 1 mai 2018, atunci când contractele  dintre firmele care asigură astfel de servicii și CNAS vor deveni operabile. Potrivit Cameliei Ilișuan, noile norme oblige firmele să angajeze un medic pentru 7 ore, condiția fiind ca respectivii medici să nu aibă alte relații de muncă cu CJAS.

CAMELIA  ILIȘUAN:  ” Un medic care lucrează de exemplu în Spitalul Județean, automat este în relație cu Casa. Nu stim câți furnizori vor mai rămâne cu noi după această cerință. Există anumite servicii la domiciliu care nu pot fi executate decât de un medic, cum ar fi sondele stomacale, soluțiile perfuzabile și altele. Dar până acum aveau posibilitatea ca asigurații care nu aveau nevoie de servicii de acest gen să se orienteze către furnizorii care nu aveau medic, dar aveau asistente.  Nu știu, decât atunci când vom primi ofertele furnizorilor, câți vor mai rămâne cu noi, câți vor reuși să ocupe cele 7 ore cu un medic. cerute. Am avut furnizori care asigurau medic disponibil  dar nu cu atât de multe ore obligatoriu zilnic. Lucrurile s-au complicat puțin” explică președintele CJAS.

 

Lucrurile ar putea reintra în normal spre finele anului, speră Camelia Ilișuan, cea care a mers la București și explicat șefilor de la CNAS că prevederea este greu de implementat în județele mici, așa cum e și Bistrița-Năsăud, care nu este nici centru universitar: ” La finele anului va avea loc o evaluare a serviciilor la domiciliu și în funcție de rezultat se va lua o decizie ”.

 

Firmele care vor putea să ”rezolve” draconica cerință a CNas, vor putea să își gestioneze mult mai liber fondurile, adică să cheltuie banii așa cum doresc ele.

 

În 2017 în Bistrița-Năsăud au existat 7 furnizori de servicii medicale la domiciliu, iar deconturile pe primele două luni din 2018, când s-a funcționat pe acte adiționale la contractul de anul trecut deconturile au depășit 113.000 de lei în total, cu aproape 59 000 de lei pe luna februarie. Cei mai mulți bani a decontat MOLDO Trans SRL Bistrița cu 15 400 de lei în februarie, Asociația Filantropia Ortodoxa 13 600 de lei, tot în februarie 2018. Printre furnizorii aflați anul trecut în relație cu CJAS se numără Murivisan SRL, firma care deține spitalul privat Sanovil din Viișoara și policlinica din strada 1Decembrie, Asociația Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj, Asociația Help Medical Bistrița, Asociația Provârstnici Tiha Bârgăului, Filiala Reghin a Fundației Creștine Diakonia.

 

 

 

 

 

 

Categoria: SĂNĂTATE