INCREDIBIL: PREOTUL-SPEOLOG CRIN TRIANDAFIL Theodorescu povestește cum s-a prăbușit peste el peștera Tăușoarelor

INCREDIBIL: PREOTUL-SPEOLOG CRIN TRIANDAFIL Theodorescu povestește cum s-a prăbușit peste el peștera Tăușoarelor

A trecut o zi de la eveniment, știți deja amănuntele, ați citit comunicatul de presă, pe care l-am lansat din multiple motive, unul dintre ele, nu glumesc deloc, acela de a încerca să salvez viața vreunui haiduc dotat cu baros, dornic de aventuri inedite. Nu mai reiau povestea, peștera are o zonă de pericol maxim, din dreptul scării mari până la primul activ, o distanță de 40 de metri în care a avut loc deja o prăbușire de proporții în mai 2013 (aproximativ 100 de tone) și o alta detectată ieri (aproximativ 15 tone).

pes2

Imaginați-vă o intersecție foarte aglomerată, plin de mașini mari, ai roșu, apeși accelerația la maxim, închizi ochii și speri să ai noroc, e cam aceeași situație în ”Zona roșie”, am calculat sumar, riscul să mori e 1 per 500.000 pentru o echipă de cinci speologi, nu știu dacă e mai mic sau mai mare decât atunci când îți contrazici soacra, chiar nu știu, dar știu că dacă în ”minutul de groază” se prăbușește fie și un singur bolovan, va fi aproape imposibil de pus ceva în sicriu, măcar ceva, simbolic, alinare celor dragi.
pes3

Totul a început straniu, subtil, în timp ce coboram scara mare, grea de-o tonă, pe care se prăbușise în urmă cu trei ani un detrit de șapte metri înălțime, coboram și dintr-o dată am început să dau rateuri, mâinile mele, palmele mele, care cunosc peștera ca trupul iubitei, dintr-o dată au început să urle la mine roșu, strident, a moarte și a pericol, degetele mele nu au mai recunoscut scara, se bâlbâiau speriate, ca un elev scos la tablă cu lecția neînvățată, sirene s-au declanșat în creierul meu, am înțeles și am înghețat deodată, o nouă prăbușire, în nări mi-a pătruns un miros de cuarțită arsă, ca atunci când lovești două pietre de râu una de alta să scoți scântei, ”tavanul se prăbușește”, mi-au strigat palmele, degetele, mintea a început să gestioneze febril noua situație, eram prea jos să mă evacuez, deja pătrunsesem sub zona de impact, și atunci ea, mintea, a luat decizii în locul meu, poate nu mă credeți, poate vi se pare neverosimil, eu nu făceam nimic, pur și simplu asistam la ceea ce se petrecea, în mai puțin de 30 de secunde am trecut de zona de pericol, uluit, îngrozit și superadrelinizat, nu știu cum, strecurându-mă pe sub noii bolovani veniți de sus, aproape mirat de hidoșenia lor, zgâriindu-mi palmele în prize imposibile, setat absurd pe modului ”instinct”, pentru că peștera mea, cea pe care o cunoșteam până la ultima pietricică, nu mai exista în forma ei, era ceva nou, înfricoșător, ce trebuia gestionat repede, în cea mai mare viteză, am trecut, zic, de zona de pericol și m-am lăsat moale pe un bolovan, transpirat, și atunci, când încercam să pun frâu pe inima care mi se zbătea în buricele degetelor și-n ochi, am auzit întrebarea clar, sus, sub cască, ”și acum, și acum??”
Și atunci am continuat expediția conform graficului de lucru, am recenzat atent liliecii, ”uite un myotis, uite un rhyonolophus”, am verificat scrupulos fundul de sac de pe Galeria de Gips, unde 12 ferrumeqinum au decis să încerce o colonie de creștere a puilor, da, peștera are o colonie de pui, dar în timpul ăsta, în spatele minții mele, stătea cineva ghemuit și făcea calcule grotești…”dacă se prăbușește în timpul ăsta bolovanul de deasupra, peste 20 de ore se dă alarma, peste 30 de ore începe acțiunea de salvare”, vedeam cu ochii din spatele ochilor comandamentul Salvaspeo instalat în cabana forestieră, colegii speologi încercând disperați să ajungă jos, în subpământurile mele, gândul ăsta îmi dă încredere mereu, am fost cândva salvaspeolog și știu ce oameni minunați sunt speologii aceia, dar de data asta n-ar fi simplu deloc, pentru că prima condiție a salvatorului e propria sa siguranță, înaintea salvării victimei, și atunci lucrul sub pereții în dezechilibru ar fi imposibil, poate o altă ieșire, o decolmatare de galerie înfundată în preistorie, ar dura zile, săptămâni, ar fi nevoie de mineri, de explozii controlate, aș rezista atât închis în subteran, aș rezista? Și apoi, din nou, mintea mea se întorcea la lilieci, ”ia te uită, trei hipposideroși în plină galerie umedă, asta e cea nou, nu?”
Și târziu, în noapte, când m-am strecurat la suprafață, la…întuneric…și mintea s-a decuplat de la curenții aceia incandescenți, am înțeles că niciodată n-am fost mai aproape de moarte ca azi, ca ieri, ca în ”zona roșie”.
M-am gândit o zi. Și o noapte. Și o zi. Urmează o noapte. Dar m-am gândit deja.
Voi continua să fac speologie. Voi continua să mă iubesc cu Tăușoarele, peștera aceea tulburătoare, care-mi toarnă ceară în urechi și lumină în suflet. În primăvară voi declanșa o acțiune de voluntariat, prin care vom reface poarta și vom obtura o parte din curentul de aer care pătrunde în peșteră. Asta ar trebui să stabilizeze tavanul. Vă aștept pe toți, cei care iubiți peștera asta, să dați o mână de ajutor. Vom avea de clădit manolicește, de cărat, de zidit. De sudat. De cimentat. Vom asigura liliecilor căile de acces prevăzute de normativele ecologice. Vom încerca să le salvăm casa, și mie, nouă, peștera. Dar voi continua să mă duc acolo. În martie voi număra din nou liliecii, conform metodologiei, conform angajamentelor pe care mi le-am luat, o dată cu custodia peșterii. Voi duce în subteran rezerve de alimente, surse de lumină și de căldură, pentru a-mi mări șansele de supraviețuire în caz de recidivă a incaziunii. Voi face tot ce depinde de mine pentru ca să mă pot întoarce acasă mereu. De fiecare dată. La ai mei, la voi toți.
Dar am vrut să aflați toate acestea. Ca atunci când mă sunați, ”când mai mergem în peșteră?”, să știți ce întrebați. Să vă gândiți bine și mult.
Și, dacă vă ajută cu ceva când stați pe gânduri, să știți că primul care are interzis la Tăușoare este speologul Mihai Theodorescu din Lușca

 

Categoria: EVENIMENT