Incident interetnic la Colegiul ”Andrei Mureșanu”: O elevă de 12 ani ar fi fost lovită de doi elevi români. În școală a fost declanșată o anchetă internă, UDMR vorbește de manifestări anti-maghiare

Incident interetnic la Colegiul ”Andrei Mureșanu”: O elevă de 12 ani ar fi fost lovită de doi elevi români. În școală a fost declanșată o anchetă internă, UDMR vorbește de manifestări anti-maghiare

Nedoritul eveniment s-a produs joi, 21 septembrie, într-una din pauzele dintre orele de curs. Se pare că eleva vorbea  în limba maghiară cu două colege în momentul în care doi elevi din clasa a VI-a de la secția română a aceleași școli au agresat-o verbal și fizic. Mai întâi i-au adresat injurii, apoi au lovit-o cu umbrelele, pe eleva care, de altfel, vorbește foarte bine și limba română. Ulterior, băieții au recunoscut că i-a deranjat faptul că eleva vorbea în limba maghiară”, susțin comunicatorii UDMR-ului.

 Ce spune Decsei Atilla?

Președintele UDMR Bistrița-Năsăud, Decsei Atilla, a confirmat povestea dar ne-a precizat că nu poate spune nimic în plus față de comunicatul official al UDMR.

 

UDMR BN: ” Uniunea Democrată Maghiară din România și organizația a UDMR Bistrița-Năsăud condamnă ferm comportamentul elevilor agresori și au luat legătura cu părinții fetei, cărora le acordă tot sprijinul pe parcursul anchetei interne, inițiată de conducerea școlii. Este regretabil faptul că acum, când ne apropiem de centenarul din 2018, în această zonă a comunităților dispersate apar astfel de manifestări antimaghiare. De data aceasta într-un oraș în care de altfel românii și maghiarii conviețuiesc în relații pașnice în viața de zi cu zi. Deși se cunosc împrejurările în care a avut loc acest incident, considerăm important să specificăm faptul că atât mass media română, cât și o parte a zonei politice au un anumit rol și o responsabilitate în ceea ce privește provocarea unor astfel de incidente. Pe parcursul ultimelor luni au incitat în permanență la ură împotriva comunității maghiare, accentuându-se permanent faptul că maghiarii ar reprezenta un pericol pentru România.

Din nefericire, realitatea o dovedește, că de la agresiunea verbală se poate ajunge cu ușurință la agresiune fizică, că instigarea la ură are un preț mult prea mare și poate avea oricând consecințe neprevăzute.

Facem apel din nou reprezentanților mass-media și politicienilor din România să renunțe la instigări care au scopul de a dezbina cele două comunități. Persoanele responsabile, liderii de opinie nu ar trebui să dea curs unei astfel de retorici ci să promoveze calea dialogului”.

 

Până la această oră nu există nicio poziție oficială a Inspectoratului Școlar Județean. Cu toate acestea, profesorul Ionel Tompa, care a predate zeci de ani la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” spune că nu există niciun fel de probleme interetnice: ” E vorba de elevi din clasele gimnaziale. Tensiunile dintre copiii maghiari și cei români sunt întreținute de anumite cadre didactice care își doresc să izoleze secția maghiară. Eu am predate și la clase de maghiară, copiii sunt rezonabili, alții nu sunt”, spune Tompa.

 

 

 

 

Categoria: EVENIMENT