INCENDIU LA GRĂDINIŢA DIN REBRIŞOARA

INCENDIU LA GRĂDINIŢA DIN REBRIŞOARA

Un incendiu izbucnit la o grădiniţă din localitatea Rebrişoara a fost anunţat, în urmă aproximativ o oră, iar imediat au fost alocate la locul indicat echipaje de stingere şi un echipaj de prim ajutor #SMURD de la Secţia de Pompieri Năsăud.

Incendiul se manifesta într-o încăpere (magazie) a imobilului şi în urma arderii materialelor combustibile a rezultat un fum dens, ce a inundat holul şi celelalte încăperi.

Din fericire, toţi copiii (aproxiimativ 60) şi trei educatoare s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă şi sunt în afara oricărui pericol. Trei persoane adulte au suferit atacuri de panică, au fost asistate de echipajul de prim ajutor SMURD, dar nu s-a impus transportul acestora la spital.

Înainte să ajungă echipajele de intervenţie, mai multe persoane de la locul evenimentului au asigurat prima intervenţie şi au acţionat cu stingătoare, iar după ce au ajuns pompierii militari năsăudeni, incendiul a fost lichidat în scurt timp, în limitele găsite.

Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic al curentului electric la un consumator (aparat de cafea) lăsat sub tensiune.

Categoria: EVENIMENT