În scandalul de la Tiha Bârgăului au căzut primele capete. Procurorii au ajuns şi la Rezvanţă

În scandalul de la Tiha Bârgăului au căzut primele capete. Procurorii au ajuns şi la Rezvanţă

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud au efectuat duminică mai multe percheziţii în Tiha, Mijlocenii Bârgăului dar şi în satul Tureac. Susţinuţi de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, procurorii au ajuns şi pe valea Ursului,  la casa în care a locuit până la incendiere, fostul candidat la primăria Tiha Bârgăului din partea UNPR, Daniel Rezvanţă.

Percheziţiile au fost confirmate atât de IPJ dar şi de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, procuror şef adjunct Angela Sângeorzan a confirmat pentru  că în cazul de la Tiha Bîrgăului „mai multe persoane au fost reţinute şi urmează să fie propuse pentru arestare preventivă„.

 

Potrivit unor surse din primăria Tiha Bârgăului, printre cei reţinuţi s-ar găsi şi Daniel Rezvanţă.

 

Reamintim faptul că că în noaptea de 3 spre 4 iunie, Daniel rezvanţă, candidatul UNPR la alegerile locale la Primăria Tiha Bîrgăului, reclama faptul că persoane necunoscute i-ar fi dat foc la casa de pe Valea Tureacului, unde se afla el şi mai mulţi membri ai familiei sale. Mai mult, Rezvanţă acuza că asupra lui şi a familiei sale s-a tras cu o armă de foc, cu glonţ, în timp ce încerca să se salveze fugind de la locul incendiului cu maşina.

 

Imediat după aceste incidente, Rezvanţă declara că este un atac  din partea contracandidaților săi, dar nu unul pur electoral, ci și din cauză că în urmă cu ceva timp a făcut o plângere penală pe numele acestora, la DNA, din cauza jafului care a avut loc în ultima vreme în pădurile comunei Tiha Bîrgăului.

 

Oamenii din comună s-au sesizat de dimensiunea corupției, au inceput să îmi dea informații pe care se temeau să le spună singuri.  Fii primarului mi-au blocat drumul și mi-au transmis că mă vor aprinde și au incercat sa mă caute prin munți cu o poteră când filmam dezastrul forestier.

Azi noapte mi-a fost incendiată casa cu cocteiluri molotov. Când am fugit cu mașina, am un HUMER, au tras 5 focuri de armă după mine și au nimerit în tablă, în mașină erau cei 4 copii ai mei și  două femei, una find soția. Au strigat din pădure, casa mea fiind ultima de pe Valea Ursului și nu am vecini, că mă omoară cu toată familia dacă nu încetez cu dezvăluirile despre mafia locală” a declarat, în urmă cu o săptămână Daniel Rezvanță.

 

Sunt însă voci care susţin că incendiul a fost pus la cale chiar de Dan Rezvanţă, iar sătenii îl bănuiesc că şi-ar fi dat singur foc la casă pentru a încasa bani din asigurări, în condiţiile în care bărbatul nu este la prima „păţanie” de acest fel. Acestuia i-ar mai fi luat foc o pensiune din Pasul Tihuţa, după care a încasat o sumă uriaşă din asigurări.

 

La 24 de ore distanţă, în noaptea de 4 spre 5 iunie, doi bărbaţi au incendiat o autospecială de poliție de la Postul de Poliție din Prundu Bârgăului, mai scrie  gazetadebistrita.ro

 

 

Categoria: Anchete