IN ABSENTIA LUI OLTEAN, PNL ESTE ÎNGRIJORAT

IN ABSENTIA LUI OLTEAN, PNL ESTE ÎNGRIJORAT

Deputatul Ioan Oltean a absentat nemotivat de la conferinţa de presă susţinută astăzi la sediul PNL de către deputatul Stelian Dolha şi consilierul judeţean Eugen Curteanu.

Oltean a fost chemat joi la DNA Bihor unde a aflat că este suspect într-un dosar care ar viza traficul de influenţă.Aşteptat la conferinţa de presă de astăzi de la sediul PNL, deputatul Ioan Oltean a absentat, explicaţiile date de co-preşedintele Stelian Dolha făcând referire la probleme de ordin personal pe care le-a invocat Ioan Oltean. Dolha susţine că nu există nicio certitudine faţă de aceste acuzaţii, partidul aşteptând o acuzaţie oficială din partea DNA: “Da, mă îngrijorează. Ceea ce ştiu eu astăzi e ce ştiţi şi dumneavoastră, că a fost chemat într-un dosar în care era martor şi pe urmă a fost transformat în învinuit. Sunt singurele date pe care le avem la ora actuală. Ca liberal nu cred că putem să interferăm într-o anchetă penală. Haideţi să vedem ce se întâmplă, iar săptămâna viitoare domnul Ioan Oltean va veni într-o conferinţă de presă să vă explice. Atunci va avea şi el mai multe informaţii despre această anchetă”. Prim-vicepreşedintele PNL BN şi consilierul judeţean Eugen Curteanu a spus însă că nu au de ce să îl îngrijoreze dosarele lui Ioan Oltean şi că „fiecare om are responsabilitatea faptelor sale, dacă există asemenea fapte”. „Nu am cunoştinţă de dosar, dar e limpede că, la un anumit moment dat, fiecare dintre noi ne putem confrunta cu acuzaţii fondate sau mai puţin fondate”, a completat Eugen Curteanu.
Reamintim faptul că Ioan Oltean, actual co presedinte PNL Bistriţa şi fost vicepreşedinte PNL, a fost audiat joi de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Oradea, în legătură cu dosarul în care sunt inculpaţi vicepreşedintele CJ Bihor, Kiss Alexandru şi omul de afaceri Beneamin Rus. Ioan Oltean a fost prezent la sediul DNA Oradea în jurul orei 11,00, a intrat în clădire unde a stat în jur de 30- 45 de minute, după care a părăsit locaţia fără să facă nicio declaraţie.

Categoria: Politica Locala