Horațiu Pașca a sunat adunarea. CSM Bistrița vrea locul 7 în viitorul sezon competițional

Horațiu Pașca a sunat adunarea. CSM Bistrița vrea locul 7 în viitorul sezon competițional

CSM Bistrița s-a reunit în această dimineață, fetele lui Pașca  s-au aliniat la startul pregătirilor care vizează noul sezon competițional 2017-2018.

Cu o echipă mult schimbată, Pașca își propune să încheie viitorul sezon competițional pe un loc 7, având în vedere faptul că toate celelalte echipe competitioare s-au întărit, fiecre dintre ele dorindu-și un loc care să le permită accesul în Cupele Europene.

HORAȚIU PAȘCA: ”Văd multe feţe noi, văd jucătoare cu care am lucrat în trecut, cărora le mulţumesc că au revenit la Bistriţa şi multe alte jucătoare pe care mi le-am dorit foarte tare şi până la urmă le-am văzut aici. Plecăm la drum într-o formulă relativ nouă, cu destul de multe transferuri, cu şapte jucătoare noi, cu o jucătoare străină, în premieră. Am insistat foarte mult în vara aceasta astfel încât să ne scădem media de vârstă pentru că ne gândim şi la viitorul îndepărtat. Chiar dacă va fi mai greu să ne omogenizăm, am luat-o de la capăt, pe un alt drum, cu uşor alte obiective, trebuie să facem diferit”.

 

Ce urmează?

 

Potrivit celor spuse de Horațiu Pașca, după reunirea lotului, handbalistele vor intra într-un cantonament, la Colibița, în perioada 23-30 iulie: ” Vom continua pregătirea pe plan local. Probabil că primele meciuri vor fi în turneul de acasă, din 12-13 august, unde sper ca lumea să fie într-un număr cât mai mare, pentru că am adus la acest turneu echipe cu pretenţii mari în acest campionat, în sezonul următor, şi anume Corona Braşov, CSM Roman şi eventual Clujul”.

 

Cine a venit la CSM Bistrița?

 

La Bistriţa au ajuns Andreea Tetean (coordonator de joc, de la U Cluj), Nicoleta Dincă (extremă stânga, de la Corona Braşov), Viorica Ţăgean (portar, de la U Cluj), Almudena Rodriguez (inter dreapta, de la Rocasa Gran Canaria), Alexandra Orşivschi (extremă stânga, de la HC Dunărea Brăila), Roxana Cîrjan (pivot, de la Laczpol Gdansk), Bianca Zăgrean (extremă stânga, de la Minaur Baia Mare).

 

Cine a plecat?

 

Au plecat nu mai puţin de şase jucătoare, şi anume Andrada Maior Paşca, Gabriela Preda, Marinela Gherman, Oana Cârstea, Simina Vezentan sau Daniela Crap.

 

În loc de epilog

 

„Am văzut multe transferuri făcute de toate echipele, fiecare vine cu obiective îndrăzneţe. Având în vedere că anul trecut am terminat pe locul VIII, la câteva puncte de locul VI, cu siguranţă că ne dorim ceva mai mult. Cred că dacă vom reuşi să terminăm pe locul VII va fi un pas înainte pentru noi. Ne-am dorit întotdeauna să creştem treptat, să creştem solid, în aşa fel încât în câţiva ani să fim o forţă de care se teme toată lumea la nivel naţional”, a conchis Horațiu Pașca .

Categoria: Sport