GHEORGHE ZAMFIR, invitat la aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean

GHEORGHE ZAMFIR, invitat la aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud aniversează 25 de ani, prilej cu care în perioada 11-19 aprilie se vor derula o serie de evenimente care vor pune în valoare istoricul instituţiei administrative. Astfel, în 11 aprilie, între orele 8-12 vor fi ziua Porţilor deschise la Palatul Administrativ, iar de la ora 13,30 la Centrul Cultural Dacia de către Biblioteca Judeţeană va fi lansat volumul Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud 1927-2016, scris de Adrian Onofrei, Octavian Baciu şi Iosif Redl în prezenţa prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai. Pe 18 aprilie, de la ora 19, ansamblul profesionist Dor Românesc, condus de maestrul Ştefan Cigu organizează la Sala Polivalentă un concert extraordinar cu participarea maestrului Gheorghe Zamfir. Pe 19 aprilie, la Centrul Cultural Dacia, Gabriel Croitoru ne va încânta la vioara lui George Enescu.

Manifestările dedicate unui sfert de secol de activitate a administraţiei judeţene, pentru care a fost alocată suma de 180 mii lei, au făcut obiectul unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa ordinară de marţi.
După evenimentele din decembrie 1989, organizarea şi funcţionarea administraţiei publice judeţene a fost supusă unor transformări majore care au debutat cu desfiinţarea Consiliului Popular Judeţean BN şi a Comitetului Executiv. Pentru o scurtă perioadă, activitatea administrativă a fost coordonată de către un comandament cu caracter militar şi ulterior de Consiliul Judeţean al Frontului Salvării Naţionale. În perioada 16 ianuarie 1990 – 27 iulie 1990, în judeţul Bistriţa-Năsăud a fost constituit ca instituţie administrativă Primăria Bistriţa-Năsăud. După promulgarea Constituţiei, Parlamentul României a adoptat un act administrativ foarte important pentru administraţia publică locală, respectiv Legea 69/1991 privind administraţia publică locală, instituindu-se înfiinţarea consiliilor locale, judeţene şi a primăriilor. În urma alegerilor din primăvara anului 1992, a fost constituit la data de 11 aprilie, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud ales în mod democratic.

Categoria: EVENIMENT