FOTO REPORTAJ: Ghetoul de la marginea oraşului: Ploaia care va veni le va potopi pe toate…

FOTO REPORTAJ: Ghetoul de la marginea oraşului: Ploaia care va veni le va potopi pe toate…

Romilor care locuiesc în blocurile sociale din cartierul Viişoara nu le mai vine a cânta muzica vechilor filme indiene ce se “dădeau” la Cinema 23 August. Mizeria, frigul şi ploile din ultimele zile au topit orice urmă de chef de dans. Trecând de la “Lanţul amintirilor” la “Vagabondul” sau “ O floare şi doi grădinari” , romii au transformat o parte din blocurile sociale din Viişoara într-un ghetou, într-o magherniţă, loc în care nu poţi ştii dacă calci pe noroi sau pe o movilă de rahat.

tig 1tig 2tig 7

Rahat în ploaie.

De cum calci în zona blocurilor sociale din cartierul Viişoara, acolo, aproape de Heidenfeld, he,he,he, cică Heidenfeld, un fel de Germanie ipocrită şi împroşcată cu găinaţ, vezi, dar şi simţi că îţi răsar nişte blocuri. Le vezi, dar mai ales simţi mirosul de diaree, de mizerie, miros care se suprapune peste imaginea dezolantă a unor blocuri distruse pas cu pas de urmaşii mai vechilor nomazi.
Când te uiţi la ele, la blocurile în care romii au primit apartamente, ai senzaţia, că părţi din faţade încep să zboare, să o ia razna, iar pe pereţi, urmele de rahat şi urină desenează abstracte desene.

tig 3

 

Desene cu “câcat” şi păsări de pişat

Intrăm într-o scară, o scară care nu duce la niciun Cer. Negreşit, vechile cămine de nefamilişti din apropierea zonelor industrial erau bijuterii pe lângă ceea ce găsim aici: geamuri sparte, pereţi decojiţi, pereţi mâzgăliţi cu pornografice sintagme, toate înecate într-o agresivă mizerie, una care se suie pe tine, îţi violează fiecare por al trupului, al sufletului

Promiscuitate

Aici, aici totul pute, şi scara, şi uşile, uşile sparte cu pumnii sau picioarele. Din spatele unei uşi rămasă fără clanţă, se aude o manea, una despre frăţiorii de la pârnaie. Ceva mai sus, la etajul al treilea, ploile care au invadat Bistriţa spală tavanele, pereţii care mustesc a apă.Totul pare putred, miros de fecale suprapus peste cel de câine ud. Femeia ţipă. Ţipă şi la noi, ţipă la toţi, spune că nu mai vrea să stea aici după ce incendiul din ziua de Crăciun a transformat în scrum acoperişul.Tavanul stă să cadă, s-ar duce şi el, iar apa musteşte peste tot, un fel de perfidă otravă

Apă şi foc, cer la mijloc

Dar bunul simţ şi respectul pentru apartamentele care le-au primit de la primărie nu le-a ars nimeni. Ele nu au existat niciodată aici, aici unde oamenii trăiesc după alte reguli. Propriile reguli. Acoperişul va fi refăcut, curăţenia şi respectul de sine, niciodată!
Mai vedem un apartament, adică ceea ce a rămas din el. A ajuns un fel de peşteră, e fără curent, curent electric, adică nu arde becul, nu, nu arde, dar a ars acoperişul, iar apa caldă e un lux, iar gazele, ei, gazele cumva mai puţin mirositoare. Săpunul, ah, săpunul e un cuvânt necunoscut aici, iar mirosul, mirosul pute a ploşniţe strivite, o groapă pestilenţial, mereu aceeaşi groapă.

Deschide gropare mormântul

Aici suntem noi, cei de după blocuri,cei care te facem pe tine. Noi, cei care nu stăm la aceste blocuri plecăm, plecăm spre alte limanuri, trecem graniţa. Muncitorii de la firma care repară acoperişul muncesc din greu, locatarii mai coloraţi ţipă, dar nu fac altceva nimic.

Aici este limanul: unii tac şi fac, alţii aşteaptă o zi, o noapte, un Guţă, un Adi Minune, în fond abia acum înţelegi de ce se spune că viaţa pute a rahat…

 

Categoria: DIVERSE