Fotbal în cușca de sticlă

Fotbal în cușca de sticlă

Se aud doar pașii pe podeaua. Sportivii aleargă într-o tăcere aproape fără culoare, abia vizibilă în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv. Aici se joacă fotbal, dar nimeni nu înjură, nu mănîncă semințe. Jucătorii aleargă respirând sacadat, zecile de spectatori privesc cu speranță, o speranță mută , una care nu aude cum curge mingea pe suprafața de joc.

O tăcere aspră, gripată din când în când de niște strigăte guturale, mulțumire, nemulțumire, victorie sau eșec, gol sau ratare, lumea în care ai intrat e una în care zgomotele nu au nicio valoare iar scandările diferitelor peluze nu înseamnă nimic.

Nimeni nu le-ar auzi!

def-1

Poate, ați înțelege ce se întâmplă la un campionat de fotbal pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire, dacă veți face următorul experiment: închideți-vă în cameră, iar în momentul cînd echipa dumneavoastră preferată joacă cu cel mai puternic adversar, puneți-vă căști și dați volumul pe zero. Priviți în tăcere meciul și încercați să nu vorbiți nimic: nici să înjurați, nici să vă bucurați, sau, dacă o faceți, încercați aceasta în tăcere, fără să scoateți niciun cuvânt. Doar priviți: nu auziți galeria, nici fluierul arbitrului, nici măcar respirația dumneavoastră, nici pe comentatori.

De fapt, nu auzi nimic!

Poate, poate acum, cumva, începeți să bănuiți cum ar fi dacă nu ați auzi nimic, dacă nu ați putea articula cuvintele, acum ați putea înțelege ce greu e să trăiești așa și, totuși, să ai puterea să joci fotbal, să te bucuri în tăcere, cum altfel, de fiecare pasă reușită, de golul înscris, să nu poți țipa la arbitru când acesta greșește, pentru că nici el nu te-ar auzi.

Peste 150 de persoane cu deficiențe de auz și vorbire au luat astăzi parte la primul campionat de fotbal organizat la Bistrița pentru acești oameni. Sufletul evenimentului este un preot. Da, un preot misionar pe care îl cheamă Cătălin Mileșan. El este duhovnicul acestor oameni pentru care tăcerea e sinonimă cu viața. Tânăr și trimis aici de IPS Andrei Andreicuț, Cătălin Mileșan pare să își fi înțeles menirea și misiunea deloc ușoară: enoriașii săi nu vorbesc și nu aud nimic.

Poate doar glasurile îngerilor, poate doar glasul lui Dumnezeu…

Așa trăiesc ei, în tăcere, vorbind prin semne, trăind prin semne. Sunt veniți din Cluj, Mureș, Maramureș, Botoșani, Harghita, Sălaj, Teleorman, iar filiala BN a Asociației Naționale a Surzilor, repusă pe picioare de părintele Mileșan, are propria echipă de fotbal.

” Se bucură atât de mult, atât de mult, pentru că în lumea lor tăcută e atâta singurătate. Este primul eveniment de acest fel în județul Bistrița-Năsăud, sper să mai putem organiza acest fel de competiții, dar Dumnezeu e bun și ne va ajuta”, ne spune părintele Mileșan.

 

Părintele Mileșan e tânăr și harnic, iubitor de Dumnezeu și de acești oameni pentru care lumea nu e decât un film mut, nu întodeauna un film cu Stan și Bran sau Keaton Buster.

Îi filmez și le urmăresc reacțiile, bucuria lor mută, supărarea ca o tăcere istovitoare ce nu își putea țipa neputința.

Și, totuși joacă fotbal, așa cum puțini știu să facă acest lucru: tăcuți, demni și serioși în tot ceea ce fac…

Categoria: EVENIMENT