Feldrul, prima comună unde se poate schimba paradigma politică în 2016

Feldrul, prima comună unde se poate schimba paradigma politică în 2016

Tăcutul preşedinte al României, Klaus Iohannis a ajuns la Cotroceni graţie voturilor venite din Diasporă, a faptului că aceiaşi Diaporă le-a cerut părinţilor, fraţilor sau soţiilor rămase acasă să voteze cu actualul locatar de la Palatul Cotroceni.

Într-o primă analiză asupra viitoarei confruntări din una din cele mai mari comune din BN, aici fiind vorba de Feldru, spuneam că fostul primar Ştefan Sângeorzan, acum director la Vitalia Bistriţa, a anunţat că va candida pentru un alt mandat. Pentru că PSD nu e foarte sigur că îl va desemna pe Sângeorzan drept candidat, fostul edil şi-a îndreptat deja privirea spre o altă formaţiune politică, ALDE BN şi se pare că va pleca în cursă din block-starturile acestei formaţiuni politice.

Când doi se bat, vine şi al treilea

Vorbim deja de aproape patru ani de când Ştefan Sângeorzan a declanşat un război neîntrerupt şi nemilos cu actualul primar Grigore Ţiolan, război din care nu a avut nimeni de câştigat. Mai mult,unul dintre miile de feldrihani aflaţi în Vest, Dan Galben-Frim şi-a anunţat intenţia de-a ajunge pe fotoliul de primar al Feldrului cu ajutorul Diaporei.

Primul anunţ a fost făcut într-un comentariu pe ziarul Propolitica.ro, după care Dan Galben Frim a revenit cu un filmuleţ în care anunţă că intră în cursă.
Anunţul lui Dan Galben vine să schimbe paradigma politică din marea comună Feldru, o parte din voturile ce mergeau la PSD sau PNL vor fi redirecţionate către acest candidat al Diaporei.

Iată ce a scris Dan Galben sub formă de program electoral:

fl

.În programul său electoral se regăsesc propuneri interesante, scrie părintele-paroh Vasile Rus de la Nepos:1.alegerea în funcția de primar a unui gospodar țăran care să nu facă parte din nici un partid politic…2.înlocuirea consiliului local cu soborul sătesc format din 12 bătrăni ai satului…3.reintroducerea prestației obligatorii…..4.reintroducerea micurinului,a muncii pe sate….5.piață de desfacere locală în mijlocul satului….6.feldrihanul nu mai are nevoie de fondurile europene,el personal ar împrumuta Europa,în urma muncii serioase a pământului…..7.pietruirea drumurilor să fie făcută gratuit de către locuitorii comunei prin prestație publică fără a se cheltui fonduri de la bugetul local.

Categoria: Politica Locala